Premiera „Livada de vișini”, un spectacol de Dumitru Acriș, vineri la TNRS

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu deschide seria premierelor pe care le va prezenta anul acesta cu „Livada de vișini”, de A. P. Cehov, un spectacol de Dumitru Acriș, regizor rus care a fost nevoit să părăsescă Moscova din cauza izbucnirii războiului din Ucraina

Foto: Mesagerul de Sibiu

Avanpremiera este programată în 9 februarie, ora 19.00, iar premiera va avea loc în 10 februarie, la Sala Mare a TNRS.

În noua producție a TNRS sunt distribuiți actorii Ofelia Popii, Marius Turdeanu, Mariana Mihu-Plier, Adrian Matioc, Diana Văcaru-Lazăr, Pali Vecsei, Diana Fufezan, Horia Fedorca, Antonia Dobocan, Gabriela Pîrlițeanu, Ioana Cosma, Ali Deac, Ștefan Tunsoiu, Andrei Gîlcescu și Fabiola Petri.

În conferința de presă dinaintea premierei, regizorul rus Dumitru Acriș a vorbit despre momentul dificil când a trebuit să părăsească Moscova, după izbucnirea războiului din Ucraina ”Au fost 10 ani frumoși în Moscova. Dar a început războiul. (…) Am ajuns în etapa în care actorii au fost luați direct de pe scenă pentru a fi înrolați. Premiera a avut loc, dar sub teroarea războiului”, a povestit regizorul.

În „Livada de vișini” viața zboară ca o furtună, secerând oamenii în calea ei. Pentru că oamenii sunt mult mai slabi atunci când i se împotrivesc și pentru că timpul nemilos se schimbă odată cu noi. „Livada de vișini” evocă frumusețea noastră cea de toate zilele, dar și copilăria care ne joacă feste și care ne aduce bucurii, dar și cele mai puternice traume. Este lumina și întunericul din fiecare dintre noi, paradisul pierdut și sursa tuturor necazurilor.

În acest tandru elogiu adus fragilității vieții, personajele se întâlnesc, se despart, iubesc și suferă, aruncându-se într-o luptă între generații, fără să conceapă pericolul iminent al degradării spirituale. Însă această luptă este superficială – timpul va trece, în timp ce ei se complac în pasivitate. Astfel, cu toții fug de problemele de zi cu zi, de realitatea pe care nu o pot schimba și de permanenta frică de moarte. În curând, vor afla că nimic nu e mai dureros decât adevărul unei lumi care se îndreaptă nebunește înspre un viitor necunoscut.

„Livada de vișini este un semnal de alarmă, care denunță lipsa dialogului adevărat, incapacitatea oamenilor de a-l înțelege pe celălalt și de a crea conexiuni profunde. Dar, poate cel mai important, Livada de vișini este un spectacol despre legături umane și dezrădăcinare, care se întâmplă azi, aici, acum, într-o lume amenințată de pericolul iminent al pierderii iubirii”, spune regizorul Dumitru Acriș.

Luna aceasta, „Livada de vișini” se va juca și în 26 februarie, ora 17.00.

Biletele sunt disponibile online, pe site-ul www.tnrs.ro, și la Agenția Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 17.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*