Președintele Consiliului Județean nu se lasă dezlipit de scaun, acuză Turcan

În cazul în care prefectul Ovidiu Sitterli nu dă curs solicitării PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan îi va solicita premierului Dacian Cioloș să-și demită reprezentantul în teritoriu.

Raluca Turcan

Raluca Turcan

Turcan a explicat, vineri, într-o conferință de presă, că prefectul județului Sibiu este obligat de lege să emită, de urgență, ordinul pentru încetarea de drept a mandatului de președinte al Consiliului Județean (CJ) al lui Ioan Cindrea. „În cazul în care prefectul județului Sibiu nu binevoiește să respecte legea și să dispună încetarea de drept a mandatului de preşedinte al CJ Sibiu, solicit premierului Cioloș să demită de urgență prefectul. Legea nu este opțională, nu e făcută pentru a fi batjocorită, iar aplicarea acesteia, în cazuri de incompatibilitate, nu este o noutate în România. De exemplu, în județele Argeș și Hunedoara, legea s-a aplicat: prefectul a emis actul de încetare a mandatului președintelui CJ, imediat după decizia definitivă a instanței. În Constanța, Iași, Arad și Botoşani, prefecții i-au suspendat pe președinții CJ în momentul în care aceștia au intrat sub urmărire penală. În Sibiu, nici după decizia definitivă a instanței si respingerea contestației în anulare, președintele CJ nu se dă dezlipit de scaunul aflat în str. General Magheru nr. 14. Această atitudine denotă un comportament ilegal, indolență și, mai ales, o sfidare asupra legii și, implicit, asupra cetățenilor. Într-un stat care aspiră la corectitudine și care luptă împotriva corupției pentru consolidarea democrației, autoritățile nu pot să facă uz de putere sau să treacă cu vederea astfel de comportamente ilegale. Dacă prefectul va continua să-i protejeze mandatul unui condamnat, care este în incompatibilitate cu funcția, și nu va aplica legea, va trebui să plece și dânsul, de mână, cu dl. Cindrea!”, a declarat copreședintele PNL Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*