Presiuni asupra prefectului Sitterli

Este posibil ca Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean, să-şi încheie mandatul înainte de alegerile locale, asta după ce miercuri, chiar din instituţia pe care o conduce, a fost trimis un referat privind încetarea mandatului, către prefectul Ovidiu Sitterli, a precizat ieri, pentru Agerpres, Daniela Cîmpean, consilier judeţean PNL.

„Ca urmare a adresei dvs. nr. 56/1.03.2016, vă facem cunoscut faptul că, la data de 2.03.2016 (…) a fost înregistrat la Instituţia Prefectului – Judeţul Sibiu, referatul secretarului judeţului Sibiu (…)“, se arată, într-un răspuns, cu antetul şi ştampila Consiliului Judeţean, adresat Organizaţiei Judeţene a PNL, de secretarul judeţului Sibiu, Iordan Nicola.

PNL așteaptă decizia prefectului

PNL Sibiu a anunţat, marţi, că i-a solicitat secretarului județului să întocmească şi să transmită prefectului documentul care, conform legii, e necesar pentru emiterea ordinului de demitere a lui Cindrea, condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese.

Totodată, deputatul Raluca Turcan, vicepreşedinte PNL, i-a cerut premierului Dacian Cioloş să-l demită pe prefectul Ovidiu Sitterli. „Prefectul judeţului Sibiu este obligat de lege să emită, de urgenţă, ordinul pentru încetarea de drept a mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean al d-lui Cindrea. În cazul în care prefectul judeţului Sibiu nu binevoieşte să respecte legea şi să dispună încetarea de drept a mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu – solicit premierului Cioloş să demită de urgenţă Prefectul. Legea nu este opţională, nu e făcută pentru a fi batjocorită, iar aplicarea acesteia, în cazuri de incompatibilitate, nu este o noutate în România. De exemplu, în judeţele Argeş şi Hunedoara, legea s-a aplicat: aici, prefectul a emis actul de încetare a mandatului preşedintelui CJ, imediat după decizia definitivă a instanţei“, motivează Turcan.

Poziția lui Cindrea

Președintele Consiliului Județean și-a exprimat poziția față de solicitarea PNL Sibiu. „Vocile din PNL care cer încetarea înainte de termen a mandatului de ales local invocă art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/ 2004 care prevede: «calitatea de primar şi, respectiv, de preşedinte al consiliului judeţean încetează, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului în următoarele cazuri: e) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate». Menţionăm că sentinţa pe care preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, a primit-o de la Î.C.C.J.R. este cu suspendare şi nu i s-au interzis drepturile civile de a alege şi a fi ales. În consecinţă, nu se impune încetarea înainte de termen a mandatului de preşedinte a Consiliului Judeţean Sibiu“, a precizat Radu Nechit, consilier personal al lui Ioan Cindrea.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*