Prietenii Mocăniței lucrează de zor la reparația locomotivei cu abur. Ce au găsit la demontare

Membrii Aociației „Prietenii Mocăniței lucrează la reparația locomotivei cu abur recent adusă de la Hosman la depoul de linie îngustă de la Sibiu.

Foto: Facebook Asociația Prietenii Mocănitei

Împreună de la The Flour Mill, membrii asociației au început demontarea locomotivei piesă cu piesă. Surprizele nu au întârziat să apară, în timpul demontării fiind găsite piese de la alte locomotive despre care se știu extrem de puține lucruri.

„În ultima săptămână ne-am ocupat de reparația locomotivei noastre cu abur – 764.158, împreună cu colegii britanici de la The Flour Mill. Au fost scoase bielele și osiile de sub șasiu, demontați suporții osiilor, scoase pistoanele, cuplele și frâna pentru evaluarea stării lor și pentru a putea curăța șasiul în vederea revopsirii, iar la cazan au fost scoase capetele țevilor din placa focarului și s-au decupat zonele corodate din peretele cutiei de fum.

După ultima reparație, în 1989 la Reghin, locomotiva a fost folosită doar sporadic și numai ca generator de abur pentru încălzirea trenului pe timp de iarnă, iar asta se reflectă în starea foarte bună a cilindrilor și a suporților osiilor, însă cazanul a avut parte de o viață mai grea, întreținerea lui evident nemaifiind o prioritate în epoca tracțiunii diesel, ceea ce s-a reflectat în cantitatea mare de mâl dintre pereții focarului și coroziunea din camera de fum.

După curățarea pieselor am început să găsim pe ea componente din alte locomotive, probabil ceva normal la cei 74 de ani ai ei. Astfel, blocatorii suporților osiilor sunt nemțești, ștanțați cu numărul locomotivei 764.112, ultima din cele 12 locomotive comandate de către CFR la uzina Schwarzkopf din Berlin și primite în anul 1923, licență după care a fost realizată și locomotiva noastră, 26 de ani mai târziu.

Două dintre osii sunt ale locomotivei 764.157, acum expusă în Alba Iulia, una a locomotivei 764.155, aflată azi la Târgu Mureș într-o stare deplorabilă, iar una a unei locomotive puțin mai enigmatice, 764.162 produsă pare-se tot în anul 1949 și tot la Uzinele 23 August din București.

Noi știam că ultima produsă a fost 764.160 și nici nu am găsit vreo referință la locomotiva 162. Ne poate ajuta cineva mai bine informat?” au transmis membrii Asociației „Prietenii Mocăniței”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*