Prima zi din minivacanța de 1 mai pentru polițiștii rutieri: plin de șoferi, băuți, drogați și fără permis!

70 de polițiști rutieri au fost în trafic sâmbătă seara seara și au verificat, în cadrul unei acțiuni de amploare, peste 520 de mașini. Iar surprizele nu au întârziat să apară: șoferă băuți, drogați, fără permis, sau care conduceau mașini neînmatriculare. În câteva ore au fost reținute 12 permise și au fost date amenzi în valoare de 45.000 de lei.

Foto: IPJ Sibiu

Teribilism și inconștiență maximă! de asta au dat dovadă foarte mulți șoferi încă din prima zi a minivacanței de 1 mai.

Sâmbătă noaptea, în intervalul orar 20,00 – 02,00, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au organizat o amplă acțiune pe linia depistării și sancționării conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului și/sau a substanțelor psihoactive. În activități au fost implicați peste 70 de polițiști rutieri din cadrul tuturor formațiunilor de profil de la nivelul întregului județ.

Pe parcursul acțiunii au fost oprite și verificate 527 de autovehicule, au fost efectuate 434 de testări cu aparatele etilotest și etilometru și 6 testări cu aparatele de tip Drugtest.

Astfel, au fost constatate 12 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 3 infracțiuni de conducere sub influența alcoolului, o infracțiune de conducere sub influența substanțelor psihoactive și 8 alte infracțiuni, cum ar fi conducere fără permis și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Polițiștii rutieri au reținut 12 permise de conducere, dintre care 9 pentru conducere sub influența alcoolului și 3 pentru alte abateri. În total, au fost aplicate 120 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 45.000 de lei.

Astfel, sâmbătă, în jurul orei 21,30, pe raza localității Boian, polițiștii Secției de Poliție Rurală Mediaș au oprit pentru control un moped condus pe strada Podului de către un localnic în vârstă de 45 de ani.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că mopedul în cauză este neînregistrat, iar bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
De asemenea, testarea alcoolscopică a mopedistului a indicat o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La nivelul Secției de Poliție Rurală Mediaș, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat sau neînmatriculat, conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

În aceași seară, în jurul orei 21,30, pe DN 7, în orașul Tălmaciu, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit un autoturism la volanul căruia a fost identificat un localnic în vârstă de 24 de ani.
Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar testarea cu aparatul Drugtest a indicat un rezultat pozitiv la substanța THC-5, canabis.
În continuare, tânărul a fost sancționat contravențional pentru conducere sub influența alcoolului și a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism.
În cauză, la nivelul Serviciului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

În jurul orei 21,15, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada P. I. Ceaikovski de către un sibian în vârstă de 47 de ani.
Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind deschis un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La aceeași dată, în jurul orei 22,00, pe raza localității Porumbacu de Jos, polițiștii Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos – Post Poliție Arpașu de Jos au oprit pentru verificări un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 21 de ani.
Polițiștii au constatat că tânărul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Mai mult decât atât, testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

În jurul orei 23,00, pe raza localității Vurpăr, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Lungă de către un localnic în vârstă de 21 de ani.
Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că autoturismul este neînmatriculat, iar cel aflat la volan nu deține permis de conducere.
Totodată, testarea alcoolscopică a tânărului a indicat o valoare de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind sancționat contravențional pentru conducere sub influența alcoolului.
La nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat sau neînmatriculat, respectiv conducere fără permis.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*