Primăria Avrig aplică o nouă sancțiune pentru aruncarea gunoiului la întâmplare

„Încă o persoană amendată de polițiștii locali cu 2500 de lei pentru depozitarea gunoiului în loc neamenajat!” anunță Primăria Avrig pe pagina de Facebook.

Este vorba despre G. V., un bărbat de 46 de ani, din localitatea Bradu, care a aruncat o cantitate mare de deșeuri menajere pe malul Oltului, în apropierea digului de protecție de lângă Hidrocentrala Racovița.

Aruncarea gunoiului în loc neamenajat, constituie contravenție și se pedepsește cu amendă de la 2000 la 2500 de lei. Sancțiunea include și aplicarea de măsuri compensatorii care presupun igienizarea zonei în care a fost aruncat gunoiul și readucerea zonei afectate la starea inițială.

La mijlocul lunii februarie, același bărbat a mai fost sancţionat contravenţional de către poliţiştii locali cu alte două amenzi – una în valoare de 1000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinării și una de 500 de lei pentru nerespectarea interdicției privind ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate, fără să fie asigurată lățimea minima pentru circulația pietonilor.

Dacă nu achită amenzile în termen de 30 de zile, acesta va fi trimis în instanţă, iar judecătorii vor verifica dacă are bunuri ce pot fi executate sau, în caz contrar, vor decide câte zile de muncă în folosul comunităţii trebuie să facă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*