Primăria Sibiu: În oraș se acționează de la ora 8.30 cu utilaje care împrăștie antiderapant

Primăria Sibiu a transmis că în municipiul Sibiu se acționează pentru deszăpezire încă de la ora 8.30 din această dimineață.

 

Foto: Mesagerul de Sibiu

„În contextul ninsorii abundente, operatorul contractat de Primăria Sibiu pentru deszăpezire – SC Soma SRL – intervine în prezent în teren.

În oraș se acționează de la ora 08.30 din această dimineață cu utilaje care împrăștie antiderapant, în primă etapă pe arterele principale, pe drumurile în pantă și rampă și în sensurile giratorii.

În stațiunea Păltiniș se intervine din 3 aprilie, ora 22.00, utilajele rămânând în activitate pentru degajarea drumurilor.

Menționăm că operatorul Soma are pregătite mai multe utilaje pe care le va scoate în teren în cazul în care ninsoarea va continua și temperaturile vor scădea.

Serviciul Management Salubrizare și Protecția Mediului monitorizează intervențiile în teren” transmit reprezentanții Primăriei Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*