Primăvara începe cu dreptul pentru leu

Leul a avut în februarie o evoluţie pozitivă faţă de principalele valute, cu excepţia francului elveţian care a „reuşit” o uşoară apreciere.

Finalul lunii trecute a adus o medie a euro de 4,4692 lei, mai jos cu 6,65 bani comparativ cu sfârşitul primei luni a lui 2016, pentru ca la finalul perioadei acesta să coboare la 4,4586 lei,  într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 4,4570 şi 4,470 lei, cu cotaţii pe finalul zilei de 4,4580 – 4,4610 lei, semn că perechea se va menţine în următoarele săptămâni în culoarul 4,45 – 4,50 lei.

Conform celor de la cabinetul de analiză Oxford Economics, încetinirea economică a Chinei ar reprezenta principalul risc pentru România în acest an. Ea ar înjumătăţi creşterea PIB, care este estimată la circa 4,2% de către Comisia Naţională de Prognoză. Efecte negative ar avea şi creşterea dobânzilor din SUA, ceea ce ar reduce avansul PIB-ului cu un punct procentual, şi ar scumpi creditarea internă şi externă a ţării. Grexitul sau Brexitul reprezintă tot atâtea motive de creştere a aversiunii faţă de risc, implicit de depreciere a leului.

Riscurile interne sunt reprezentate de alegerile locale şi parlamentare, care dau o notă de incertitudine, dar şi de impactul relaxării fiscale asupra sustenabilităţii finanţelor statului pe termen mediu.

Pe termen scurt, ultima anchetă de conjunctură realizată de Institutul Naţional de Statistică indică faptul că managerii companiilor din România estimează, pentru perioada februarie-aprilie, o creştere a activităţii în comerţul cu amănuntul şi una moderată în industrie, construcţii şi servicii dar şi o stabilitate a preţurilor.

Creşterea consumului intern va avea ca efect impulsionarea inflaţiei, ceea ce ar putea necesita înăsprirea politicii monetare a BNR. Creşterea dobânzii ar avea ca efect aprecierea leului, evoluţie care nu este dorită de guvernatorul BNR. Acesta a declarat recent, agenţiei Reuters, că „nu dorim să stimulăm leul prim măsurile noastre. Nu este nevoie de asta, în ultimul an şi jumătate l-am simţit într-un zonă corectă şi sustenabilă”.

Cursul dolarului american a scăzut la jumătatea perioadei la 4,0523 lei, pentru a încheia luna trecută la 4,0970 lei, cu 5,6 bani faţă de finalul lui ianuarie. La sfârşitul intervalului analizat media a urcat la 4,1065 lei, care reprezintă maximul ultimei luni.

Media monedei elveţiene, care s-a apreciat pe pieţele internaţionale de la 1,094 la 1,083 franci/euro, a fluctuat între 4,0842 şi 4,1125 lei, maximul ultimei luni. Februarie s-a încheiat la 4,0966 lei, mai sus cu aproape 1,5 bani faţă de sfârşitul lui ianuarie.

Perechea euro/dolar a scăzut de la 1,1070, la începutul perioadei, la 1,0834 dolari, scăderea fiind provocată de temerea că Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană dar şi de revenirea zonei euro la deflaţie.

Analiza cuprinde perioada 25 februarie – 2 martie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*