Primul concert din stagiunea Camerală “Odae cum Harmoniis”, duminică în Sala Oglinzilor

Primul concert din 2023 în cadrul Stagiunii Camerale “Odae cum Harmoniis” va avea loc, duminica 26 februarie, de la ora 17.00, în Sala Oglinzilor a Forumului German Sibiu.

Alături de pianista Monica Florescu și violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev , invitat special va fi violonista Wonji Kim-Ozim, profesor în cadrul Universității de Muzica “Mozarteum” din Salzburg, Austria.

Cei trei muzicieni cu o amplă carieră internațională vor prezenta un program cameral rafinat în care se regăsește chintesența muzicii de cameră, lucrări de referință de la începutul secolului XX, ale lui Arnold Schönberg și Francis Poulenc, la baza cărora stau poeziile lui Richard Dehmel și Federico Garcia Lorca.

Din program fac parte Sonata pentru vioară și pian de Francis Poulenc op.26 și “Verklärte Nacht” (Noaptea Transfigurată”), op.4 de Arnold Schönberg în versiune pentru piano trio realizată de Eduard Steuermann.

Seria de concerte camerale “Odae cum Harmoniis” este un răspuns al Forumului German Sibiu la interesul avid și necesitatea acută pe care o manifestă publicul sibian pentru concertele camerale.

Muzica în general și muzica de cameră în acest caz specific, ocupă un loc important în cultura și tradiția germanică, având în vedere atât vastul patrimoniu cultural moștenit de-a lungul secolelor prin creația compozitorilor precum J.S. Bach, L. van Beethoven, J. Brahms, R. Strauss, dar și prin creația contemporană.

Implicarea directa a Forumului German Sibiu în organizarea și realizarea concertelor camerale “Odae cum Harmoniis” a permis nu doar sa consolideze continuitatea evenimentelor pe întregul an calendaristic, cât și faptul că au depus efort și diligențele necesare pentru a moderniza Sala Oglinzilor, transformând acest spațiu într-un veritabil hub cultural cu caracteristice fonice unice în România. Aceasta reușită a fost posibila prin investiții importante atât în materie de acustică cât și prin achiziția unui pian de concert August Forster 210 care răspunde la toate cerințele muzicienilor contemporani.

Condițiile potrivite, implicarea și preocuparea constantă pentru a menține înalte standarde în oferta culturală, au permis seriei “Odae cum Harmoniis” sa invite artiști de renume mondial precum pianiștii Ida Pelliccioli (Italia/Franța), Ana Kavalerova (Rusia), violoniștii Edwin S. Kim (artist Decca), Valentin Șerban (câștigătorul Concursului Internațional de vioară “G.Enescu” 2020), Wonji Kim-Ozim (profesor de vioară la Mozarteum, Salzburg), violoncelistul elvețian Thomas Grossenbacher  (violoncel solo la Tonhalle Orchester Zürich).

Ca urmarea a acestui efort continuu pentru excelentă, seria de concerte camerale “Odae cum Harmoniis” a devenit în scurt timp un punct de referință pentru melomani și un spațiu cultural căutat de artiștii din țară și de peste hotare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*