Primul traseu de lungă distanță din România, Via Transilvanica, finalizat pe întreaga lungime de 1.400 kilometri

Iubitorii de drumeții pot parcurge întregul traseu Via Transilvanica, pe o lungime de 1.400 kilometri. Acesta a fost lansat oficial sâmbătă seara.

Proiectul inițiat de Asociaţia Tăşuleasa a fost finalizat, ultimul tronson amenajat, de 134 kilometri, fiind cel din județul Alba.

Traseul începe la Putna și se încheie la Drobeta Turnu Severin. Finalizarea proiectului a fost marcată la Alba Iulia, în prezența ambasadorilor, partenerilor, sponsorilor, instituțiilor implicate și a publicului din orașul Marii Uniri, relatează Monitorul de Cluj.

Primul traseu de lungă distanță

Primul traseu de lungă distanță din România, Via Transilvanica, un proiect inițiat de Asociația Tăşuleasa Social, condusă de Alin Uşeriu, a fost finalizat pe întreaga lungime de 1.400 kilometri şi a fost lansat oficial sâmbătă seara, la Alba Iulia.

Traseul începe din Bucovina, de la Putna, se încheie la Dunăre, la Drobeta Turnu Severin și trece prin 10 județe: Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud și Suceava. Unic în România, proiectul Via Transilvanica fructifică zestrea cultural-istorică a locurilor și a celor 200 de comunități din zona pe care o străbate și își propune să dezvolte turismul verde și antreprenoriatul rural, tradițional românesc.

Marcarea finalizării proiectului Via Transilvanica a avut loc sâmbătă, 8 octombrie, în Piața Cetății din Alba Iulia, în prezența ambasadorilor, inițiatorilor, partenerilor și susținătorilor acestui proiect de ecoturism. Orașul Marii Uniri de la 1918, Alba Iulia, a fost scena lansării proiectului Asociației Tăşuleasa Social în urmă cu patru ani, anul Centenarului, și tot aici inițiatorii proiectului au dorit să marcheze finalul de proiect, cu câteva zile înainte de sărbătorirea celor 100 de ani de la încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*