Producătorii de carne, controlați „la sânge” în Piața Transilvania

Pentru o mai bună siguranță alimentară, Consiliul Județean Sibiu notifică în această perioadă producătorii din Piața Volantă Transilvania cu privire la respectarea condițiilor igienico-sanitare pentru produsele din carne de porc și comercializarea acestora doar în sectorul destinat produselor de origine animală, informează instituția, într-un comunicat de presă.

„Având în vedere particularitățile acestei perioade premergătoare sărbătorilor de iarnă, când se înregistrează un consum mai ridicat de produse culinare din carne de porc, vrem să evităm posibile toxiinfecții alimentare și îmbolnăviri provocate de infestări parazitare. De aceea, notificăm persoanele care comercializează produse agro-alimentare în Piața Transilvania să respecte regulamentul de organizare și funcționare. În caz contrar, Consiliul Județean Sibiu poate să rezilieze unilateral contractul și să retragă statutul de utilizator al pieței volante”, a precizat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Nerespectarea condițiilor care stau la baza emiterii documentelor atrage, după caz, suspendarea sau interzicerea activității, precum și sancționarea conform legislației în vigoare, au avertizat reprezentanții CJ.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*