Prof. Mircea Galață: „Un elev care vine cu plăcere la orele de educație fizică este un elev pe care l-ai câștigat”

În această perioadă sunt în plină desfășurare etapele locale și zonale ale Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. Elevii sibieni au deja o bogată tradiție în participările la această olimpiadă, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Fie că e vorba de baschet, tenis de masă, șah sau oină, elevii sibieni reușesc an de an să obțină noi medalii.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Despre munca din spatele acestor rezultate am stat de vorbă cu Mircea Galață, inspector de educație fizică și sport în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.

Rep.: Domnule inspector la ce discipline participă elevii sibieni în cadrul Olimpiade Naționale a Sportului Școlar?

M.G.: Avem aprox 11-12 discipline sportive în care participă elevii noștri. Avem etapa pe școală, etapa pe municipiu etapa pe zonă, respectiv județul e împărțit în 6 zone pe activitate sportivă, după care urmează etapa pe județ, etapa pe zona centrală, noi facem parte din zona centru , zona șase, împreună cu județele Covasna, Harghita, Mureș, Brașov, Cluj, și apoi finalul, este practic vârful piramidei sunt finalele care se desfășoară la disciplinele sportive cuprinse, pe țară.Noi participăm cu elevii din școlile din județul Sibiu, participăm la competiții de handbal, fotbal, volei, baschet, badminton, șah, tenis de masă, toate aceste competiții fiind atât la fete cât și la băieți. Avem deja finalizate câteva etape de județ, atât la liceu cât și la gimnaziu, celelalte etape sunt în derulare, ținând cont de faptul că în luna martie-aprilie se vor desfășurazonele, iar în mai –iunie vor fi finalele pe țară la disciplinele respective.

Rep.: Sibiul va găzdui în acest an vreo finală națională?

M.G.: Anul acesta avem deosebita onoare să organizăm finala națională la șah, pentru gimnaziu, băieți – fete, unde vor participa un număr de aproximativ 90 de elevi și 47 de delegații. Toată acțiunea se va desfășura la Școala gimnazială 18, în sala de sport, o sală foarte bine organizată, o sală foarte bine întreținută, în care părinții au și posibilitatea să își vadă copiii și să asiste la această competiție, având în vedere că, la Școala 18, sala are și tribune. Va fi o competiție la nivel național, pe care am mai organizat-o noi, Sibiul, încă de două ori. Deja suntem cu ajutorul Asociației Sportive Ager în discuții cu oameni potenți financiar-economic care ne vor sprijini cu sponsorizări, pentru că vreau ca această competiție să fie într-adevăr de nivel național.

Rep.: Dintre elevii care participă la aceste olimpiade sportive școlare, cam câți ajung în final să facă sport de performanță?

M.G.: Acum un procentaj exact nu aș putea spune, ținând cont de faptul că marea majoritate a copiilor care vin la competiții sunt legitimați la Cluburile Sportive Școlare. Un procent destul de mare de elevi valoroși care își continuă activitatea sportivă în cadrul cluburilor sportive de stat si private. Dacă într-o generație apar unul sau doi este mare lucru. Atunci aici intervine și modul de abordare a problemei de către antrenor. Pentru a pregăti un sportiv valoros care să obțină rezultate notabile trebuie să lucrezi și individual, să-l cunoști foarte bine, să îl încarci antrenamentul pe factorii acestuia corespunzător. Lăsând la o parte faptul că cei care sunt valoroși fac parte și din loturile naționale și atunci de la lotul național vin în teritoriu cu un program de pregătire de care trebuie să țină cont profesorul antrenor. De-a lungul anilor vreau să vă spun că Sibiul a obținut rezultate frumoase la Olimpiada Națională a Sportului Școlar, și când afirm acest lucru îl și argumentez.

Rep: La ce sporturi am obținut în general rezultate bune?

M.G.: Am avut rezultate deosebite la tenis de masă, la Mediaș este un centru extraordinar,  șah, oină la Turnu Roșu la școala gimnazială Matei Basarab și înainte de pandemie când a fost ultima finală, la baschet am obținut locul II prin Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu. În competiții sunt angrenați profesorii din unitațile de sport din unitățile școlare, fiind o activitate care place foarte mult elevilor, mai ales acum după perioada de pandemie în care activitățile fizice au lipsit practic, numărul este mult mai mare de doritori în această perioadă. Toate competițiile le organizează Inspectoratul Școlar, cu suport financiar de la sponsori. Prin aceste competiții rezolvăm obiective ale educației fizice și sportului, dezvoltăm fizic armonios elevii, îi obișnuim cu practicarea independentă a activității fizice, se face o selecție foarte bună pentru viitorii performeri ai sportului românesc la disciplinele respective, este o acțiune de inter-relaționare, de socializare, practic noi civilizăm tânăra generație, o educăm și o pregătim pentru pașii următori în viață.

Rep.: Cum vedeți evoluția în viitor a sportului românesc, cu noile generații care vin din spate?

M.G.: Având în vedere că numărul elevilor participanți la competiții este în creștere, eu sunt optimist că sportul românesc va avea un viitor. Important ar fi ca și acești copii să fie susținuți financiar mult mai bine. Important ar fi ca și sălile de sport să fie dotate corespunzător, important ar fi ca selecția pentru grupele din Cluburile Sportive Școlare să fie făcută permanent, și să fie făcută de un cadru didactic care se deplasează în teritoriu, pentru a vedea elevii în timpul orelor de educație fizică si competiții. Normal ar trebui să fie la fiecare competiție prezent un atrenor, un profesor care să îi urmărească pe participanți și să facă o selecție a celor cu abilități pentru practicarea sportului de performanță.

Rep.: Anul acesta câți elevi sunt angrenați în olimpiadele sportive școlare?

M.G.: Cu siguranță foarte mulți elevi participă la aceste competiții nu pot să estimez în momentul de față o cifră mai exactă ținând cont de faptul că aceste competiții se derulează până în luna iunie.

 Rep.: Față de 2019, înainte de pandemie, sunt mai mulți?

M.G.: Sunt mult mai mulți comparativ cu perioada de dinainte de pandemie. Și un lucru foarte bun pe care îl fac aceste competiții este acela că scad mult numărul scutiților medical. Numărul celor scutiți medical de orele de educație fizică a scăzut vertiginos. La nivel de județ avem doar 3,9% scutiți de educație fizică. Acest procentaj mic ține de profesorul de educație fizică, de abilitățile lui. Acesta trebuie să îi atragă pe copii spre sport, iar elevii să aștepte cu nerăbdare orele de educație fizică. Orele de educație fizică trebuie să fie în așa fel desfășurate încât să fie o relaxare pentru elevi, copilul să vină cu plăcere și la plecare să fie bucuros, cu zâmbetul pe buze, pentru a avea posibilitatea  ca după ora de sport să continue activitatea la școală cu 2-3 ore. La început când am venit în inspectoratul Școlar aveam cam 7-8% scutiți de orele de educație fizică. Cel care face diferența este dascălul. Un elev care vine cu plăcere la orele de educație fizică este un elev pe care l-ai câștigat.

Rep.: Vă mulțumesc și vă doresc succes în continuare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*