Profesorul UMF Cluj, dr. Nadim Al Hajjar, noul președinte al Asociației Române de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică şi Transplant Hepatic

Profesorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, dr. Nadim Al Hajjar, este noul președinte al Asociației Române de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică şi Transplant Hepatic, anunță Monitorul de Cluj.

Foto: UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca Facebook.com

Nadim Al Hajjar, medic chirurg și profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca (UMF) a abordat importanța relației medic-pacient în interviul acordat pentru monitorulcj.ro

Recent, cu prilejul celei de-a 15-a ediţii a Conferinței Naționale a Asociației Române de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică și Transplant Hepatic, dr. Nadim Al Hajjar a fost ales președinte al asociației, în cadrul adunării generale.

„Domnul prof. dr. Nadim Al Hajjar, Directorul Consiliului pentru Studiile Universitare de Doctorat (CSUD) din cadrul universității noastre, este noul președinte al Asociației Române de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică şi Transplant Hepatic.

Numirea sa a avut loc în cadrul Adunării Generale a asociației, care a avut loc în 20 aprilie, odată cu cea de-a 15-a ediţie a Conferinței Naționale a Asociației Române de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică și Transplant Hepatic”, a anunțat Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

Dr. Nadim Al Hajjar a oferit sfaturi prețioase cititorilor monitorulcj.ro în privința prevenției și tratamentului cancerului de colon în cadrul unui interviu.

„Întotdeauna trebuie să iei în calcul beneficiile și siguranța pacientului, care trebuie să fie mai presus decât orice alte considerente.

Efectuarea unui tratament corect trebuie să fie principiul care guvernează actul medical”, a declarat profesorul Nadim Al Hajjar în cadrul interviului acordat pentru monitorulcj.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*