Program extins la Pașapoarte

Ghișeele Serviciului Pașapoarte vor fi deschise, zilnic, câte zece ore și jumătate, iar miercurea chiar 11 ore și 30 de minute.

Prefectul Lucian Radu a decis extinderea programului de lucru cu publicul la ghișeele Serviciului Public Comunitar pentru Evidența și Eliberarea Pașapoartelor Simple, din cadrul Instituției Prefectului – Județul Sibiu.

Începând de luni, 10 iulie, programul va fi următorul:

  • luni, marți, joi și vineri: 7,00 – 17,30
  • miercuri: 7,00 – 18,30.

„Măsura extinderii programului de lucru a fost luată pentru a veni în sprijinul cetățenilor care se adresează Serviciului Pașapoarte în număr foarte mare în această perioadă. Precizăm faptul că, în fiecare joi, doi angajați ai Serviciului Public Comunitar pentru Evidența și Eliberarea Pașapoartelor Simple, din cadrul Instituției Prefectului – Județul Sibiu, se deplasează la Mediaș, pentru preluare de cereri și eliberarea pașapoartelor. Aproximativ 25% din cetățenii care se adresează, în această perioadă, Serviciului nostru au domiciliul în alte județe”, se arată într-un comunicat al Prefecturii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*