Proiect european

 

Studenţi la jurnalistică de la 12 universităţi din Germania, Austria, România, Ucraina și Republica Moldova se află la Sibiu pentru a lua parte la proiectul Tempus IV „Crossmedia şi jurnalismul de calitate”. Deschiderea evenimentului va alea loc vineri, la Centrul de Proiect CuQ  de pe strada Livezii.

 

UE se implică

 

Proiectul, cu o valoare totală de aproape 1,5 milioane de euro, este finanțat prin Agenția Executivă a UE pentru Educație, Audiovizual și Cultură (EACEA) și urmăreşte modernizarea curriculei pentru formarea universitară a jurnaliştilor din Ucraina şi Moldova în conformitate cu procesul Bologna şi cu strategia de la Lisabona. La proiect participă 25 de parteneri, dintre care 12 sunt universități din Germania, Austria, România, Ucraina și Moldova, la care se adaugă două ministere, trei asociații profesionale, şase instituții media și două institute de cercetare din țările participante. Elementul central îl reprezintă asigurarea şi întărirea absorbţiei absolvenţilor pe piaţa muncii, precum şi viabilitatea formării academice în domeniul jurnalismului. În acest sens, proiectul se axează pe cele mai moderne tehnologii din domeniul mediatic, precum şi pe cerinţele unei curricule adaptate la schimbările apărute în media şi la efectele acestora privind formarea jurnaliștilor. Rolul de transfer va fi îndeplinit de Universitatea din Passau, Germania – coordonatoarea proiectului, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu şi Universitatea din Viena.

 

Rol centrala

 

Acesta este al doilea ca mărime și unicul proiect din domeniul științelor socio-umane aprobat anul acesta în cadrul Tempus. ULBS este singura universitate din România invitată să participe la acest proiect. Premisele interculturale ale universității sibiene, precum și rolul important ce-i revine în stabilirea legăturilor dintre Europa de Est și Europa de Vest au dus la stabilirea sediului central al proiectului CuQ la Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*