Proiect finalizat cu succes la Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” Sibiu – Sala de operații politraumă

Pe parcursul lunii decembrie, a avut loc recepția aparaturii care intră în dotarea sălii de operații politraumă a Spitalului Militar de Urgență “Dr. Alexandru Augustin” Sibiu, proiect al Direcției Medicale a Ministerului Apărării Naționale.

De asemenea, s-au efectuat lucrări de modernizare a sălii de operație care au inclus integrarea unui sistem modern de comunicații, achiziție de date și telemedicină.

„Aparatura de ultimă generație, care intră în dotarea sălii (masă de operații, lampă chirurgicală LED cu sistem video, platformă de electrochirurgie, etc.) va permite echipei chirurgicale complexe (chirurgie generală, ortopedie, chirurgie vasculară) să trateze cazuri de politraumatisme severe” a declarat colonel medic dr. Ioan-Adrian Popențiu, șef secție Chirurgie generală la Spitalul Militar de Urgență “Dr. Alexandru Augustin” Sibiu.

„Creșterea calității actului medical rămâne preocuparea noastră constantă, în vederea asigurării celor mai bune servicii pacienților noștri!” se arată într-un comunicat al Spitalului Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*