Proiectele de investiții pentru Sibiu ale Guvernului PNL pot continua după 6 decembrie! (P.E.)

Varianta Ocolitoare Sibiu Sud și Varianta Ocolitoare a Mediașului (ambele cuprinse în Planul Național de Redresare și Reziliență), Autostrada Sibiu – Pitești, proiecte de apă și canalizare de aproape 200 de milioane de euro, noul spital clinic județean, sprijin pentru sistemul medical sibian și pentru Aeroportul Sibian. Acestea sunt o parte din realizările Guvernului PNL într-un singur an, dar și planurile pe termen mediu în situația în care liberalii vor forma noua majoritate în Parlamentul României.

Contractul pentru Varianta Ocolitoare Sibiu, semnat la Sibiu, de Guvernul României prin Ministerul Transporturilor și CNAIR, în parteneriat cu autoritățile locale e primul pas concret pentru realizarea acestui proiect. În privința Centurii ocolitoare Mediaș, Ministerul Transporturilor a preluat documentația de realizare a proiectului, o investiție în privința căreia medieșenii aproape își pierduseră speranța. Primarul Gheorghe Roman nu a dezarmat și a dovedit într-un timp scurt că știe ce are de făcut.

Tronsonul Sibiu-Boița al autostrăzii Sibiu-Pitești, în valoare de 875 milioane de euro, bani acordați de Comisia Europeană, este primul proiect de infrastructură cu un aport consistent din fonduri europene.

Județul Sibiu este conectat la rețelele de canalizare și apă potabilă prin două proiecte de mare anvergură. Cu un proiect de 122 milioane euro, fonduri europene nerambursabile, pentru apă și canalizare, peste 98% dintre sibienii din regiunea Mediaș – Agnita – Dumbrăveni, vor fi conectați la rețelele de canalizare și apă potabilă.

Un alt proiect prevede ca 290 de mii de locuitori din județele Sibiu și Brașov să beneficieze de apă și canalizare. Contractul în valoare totală de 175 de milioane de euro a fost semnat la Sibiu de vicepremierul Raluca Turcan și ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș.

Aeroportul Internațional Sibiu a primit aproape 4 milioane de lei, aceasta în condițiile în care închiderea activității a scăzut traficul aerian în Sibiu cu 51,69% în luna martie, cu 94,46% în luna aprilie și cu 93,15% în luna mai.

Peste 16 milioane de lei au fost acordați județului Sibiu ca sprijin pentru gestionarea crizei Covid-19. Spitalul CF Sibiu – 8,7 milioane lei; Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu – 7,6 milioane lei; Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu – 35,9 milioane lei; Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu – 2,5 milioane lei; Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu – 22,4 milioane lei; Direcția de Asistență Socială Sibiu – 443 mii lei – sunt unitățile de sănătate din Sibiu care au depus proiecte și au beneficiat de banii europeni în lupta cu virusul Sars-CoV-2.

Raluca Turcan: ”Ne asumăm în continuare investiții importante în județul Sibiu”

Vicepremierul Raluca Turcan spune că acest șir lung de investiții nu se va opri aici. ”Ne asumăm în continuare investiții importante pentru Sibiu. Am certitudinea că vom reveni în curând la Sibiu pentru a iniția alături de Primăria Sibiu realizarea trenului periurban, asumat de cele mai puternice forțe politice din județ în urmă cu câteva luni. Scriem deja istorie cu aceste proiecte, cu cele ale căror contracte le-am semnat azi, cu cel al noului proiect de apă – canal, cu cel al noului Spital Județean, cu multe altele, cu sumele pe care reușim să le folosim pentru dezvoltarea Sibiului și nu pot decât să sper că vom replica acest model peste tot în România”, a declarat vicepremierul Raluca Turcan.

Astrid Fodor: Fac un apel la cetățenii Sibiului să meargă la vot și să voteze PNL

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, le-a cerut sibienilor să meargă la votul din 6 decembrie și să voteze PNL: ”Activez în administrația locală din 2004. Cunosc ce înseamnă administrație și știu cât de important este să ai un guvern care să colaboreze cu tine. Este pentru prima dată când Primăria Sibiu are un parteneriat cu un guvern al României”, a precizat primarul Sibiului, exprimând clar: ”Fac un apel la cetățenii Sibiului să meargă la vot, să voteze PNL și astfel, având o garanție că în continuare guvernarea va fi asigurată de partidul cu care avem acest parteneriat”.

Klaus Iohannis: ”Un singur partid și-a asumat responsabilitatea guvernării țării atunci când mulți alții au preferat să nu se implice”

Președintele Klaus Iohannis amintește că PNL a fost singurul partid care s-a implicat atunci când țara avea nevoie și că, într-o perioadă de criză, parteneriatul cu Guvernul liberal a reușit să pună bazele unei dezvoltări de durată. „Am lucrat împreună cu Guvernul liberal în toată această perioadă, astfel încât să ne asigurăm că România va fi pregătită să acceseze din timp Facilitatea pentru Redresare și Reziliență, instrument financiar unic în istoria de până acum a Uniunii Europene”, a declarat Președintele, referindu-se la planul de 30 mld. euro ce prevede creșterea economică a României prin investiții în domenii precum infrastructură, sănătate, energie. „Prea multe generații au fost de sacrificiu și de prea multe ori sacrificiile și răbdarea oamenilor au fost în zadar. Sunt, în continuare, sută la sută implicat pentru ca proiectul cu care am fost ales în urmă cu un an, România Normală, să prindă contur. Voi lucra alături de viitorul guvern, pe care îl văd constituit în jurul PNL, pentru a transforma această viziune în realitate”, afirmă Președintele României, Klaus Iohannis.

Material comandat de PNL Sibiu, realizat de Mesagerul de Sibiu SRL, cod mandatar financiar: 11200025

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*