Propunerile USR Sibiu pentru bugetul de investiții pentru 2023 (CP)

Grupul consilierilor locali USR a înaintat Primăriei Municipiului Sibiu un set de propuneri de proiecte pentru a fi incluse în bugetul de investiții sau dotări pe anul curent.

De asemenea, la solicitarea noastră, Primăria a fost de acord ca în acest an să reluăm Bugetarea Participativă care vizează implicarea cetățenilor în actul de luare a deciziilor privind utilizarea fondurilor publice. Procesul de bugetare participativa permite de fapt o mai bună alocare a fondurilor publice și crește transparența și responsabilitatea în gestionarea banului public iar pe de alta parte crește și încrederea cetățenilor în autoritățile locale.

Propunerile consilierilor noștri pentru acest an vin în completarea strategiei Primăriei Sibiu și sunt în acord cu viziunea administrației locale referitoare la promovarea și dezvoltarea orașului. În acest sens, propunerile au fost in zona investițiilor în măsurile de modernizare a infrastructurii Sibiului, astfel încât să poată fi îmbunătățita calitatea vieții cetățenilor și să crească atractivitatea orașului pentru turiști și investitori.

Printre propunerile noastre se numără:

  • acțiuni de descongestionare a traficului la intrarea/ieșirea din municipiul Sibiu prin crearea unor străzi noi si modernizarea străzii Calea Șurii Mari
  • modernizarea și reconfigurarea străzii Calea Dumbrăvii, tronsonul Piața Aurel Vlaicu – Bdul Vasile Milea
  • construirea unei parcări subterane, cu loc de joacă și parc, în zona străzii Siretului
  • realizarea de studii de fezabilitate pentru zonele verzi de pe străzile Muncel și Valea Săpunului
  • montarea de panouri fonoabsorbante în dreptul blocurilor de pe viaductul din strada Lungă

“Proiectele propuse în acest an au vizat în special dezvoltarea orașului, care să fie în concordanță cu principiile de eficiență și sustenabilitate dar și introducerea unor inițiative ce urmăresc modernizarea infrastructurii orașului, pentru a satisface nevoile comunității și a răspunde provocărilor actuale” a declarat liderul consilierilor USR, Ionuț Ghișe.

În plus față de aceste proiecte, consilierii USR au mai propus și altele, cum ar fi amenajarea de parcuri noi sau de străzi cu potențial turistic. Primăria a arătat deschidere și pentru acestea, dar este nevoie de analize suplimentare pentru a găsi cele mai bune soluții de implementare.

Ne propunem să fim alături de Primăria Sibiu și să lucrăm împreună pentru ca anul 2023 să conteze în evoluția spre mai bine a orașului. 

Listă propuneri USR Sibiu pentru buget 2023 

Propuneri de proiecte cu viziune comună, pe care Primăria le-a avut deja în vedere la realizarea bugetului:

  1. Decongestionarea căilor de acces în Municipiul Sibiu – extinderea drumului Calea Șurii Mari (ieșire spre Medias)
  2. Coridor de mobilitate durabilă – reconfigurarea și reabilitarea tronsonului Calea Dumbrăvii (Mihai Viteazu – Piața Unirii – Bld Vasile Milea)
  1. Amenajarea unui parc cu loc de joacă și parcare subterană pe strada Siretului
  2. Amenajare zonă verde între străzile Muncel – Rampa Ștefan cel Mare si Valea Săpunului
  3. Amenajare zonă verde între străzile Muncel – Rampa Ștefan cel Mare si Valea Săpunului
  4. Panouri fonoabsorbante pe viaductul de pe strada Lungă
  5. Stradă de legătură între cartierele Tineretului, Veteranilor și Calea Șurii Mari (proiect existent deja în cadrul PMUD elaborat de Primărie și care va fi prioritizat începând cu acest an)

Propuneri înaintate Primăriei care vor fi incluse în buget sau vor fi avute în vedere în cadrul proiectelor de investiții existente:

  1. Studiu de trafic pentru lărgirea drumului de intrare / ieșire din Municipiul Sibiu (Str. H. Coandă – ieșire autostradă)
  2. Amplasare de panouri istorice digitale pentru prezentarea vizuală a unor obiective arhitecturale în forma în care arătau în trecut
  3. Amenajare selfie-spot modern în zona centrală
  4. Amenajare perete de escaladă outdoor
  5. Amenajare în spațiul exterior al Grădiniței “Elefănțelul Curios” a unui clase în aer liber care să deservească și alte unități de învățământ preșcolar din zonă
  6. Amenajare stradă de acces în zona Henri Coandă, între centrul de recuperare deșeuri electrice și Henri Coandă Residence, ce va fi inclusă în programul de reparații aferent anului 2023

Propuneri înaintate care vor fi analizate suplimentar și vor intra pe agenda Primăriei după ce se va găsi cea mai bună variantă de implementare:

  1. Amenajare și modernizare stradă în stil medieval (între str. Zidului și str. Vopsitorilor) pentru o potențială introducere în circuitul turistic
  2. Amenajare parc și loc de joacă pentru copii în cartierul Turnișor

Filiala locala USR SIBIU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*