PSD contribuie la dezvoltarea orașului Cisnădie (CP)

Consilierii locali ai PSD din orașul Cisnădie nu au susținut doar prin vot în Consiliul Local modernizarea Spitalului Orășenesc Cisnădie, ci au avut mai multe inițiative care au dus la asigurarea fondurilor necesare. Proiectul vizează creșterea accesibilității și calității serviciilor de sănătate furnizate în cabinetele de specialitate din cadrul Ambulatoriului integrat al Spitalului Orășenesc Cisnădie, prin dotarea cu aparatură medicală a cabinetelor și a laboratoarelor.

Să nu uite cisnădienii că unii politicieni de dreapta, aflați acum la conducerea județului, au închis, în guvernarea PDL, spitalul din Cisnădie! PSD a fost cel care, imediat după ce a venit la guvernare, l-a redeschis și a investit în el!

Multe dintre proiectele derulate în oraș au fost inițiate de consilierii PSD. Un exemplu este asfaltarea străzii Chateau Thierry, al cărei ultim tronson urmează să fie finalizat anul viitor.

Pe strada Cetății, se află în curs de desfășurare lucrările de extindere a retelei de joasă tensiune, retea care va permite suplimentarea puterii electrice în zonă și alimentarea cu energie electrică a mai multor imobile nou-construite.

Un alt proiect al consilierilor PSD vizează amplasarea a patru stații de reîncărcare a vehiculelor electrice în Cisnădie și Cisnădioara, pentru care finanțarea va fi asigurată din fonduri nerambursabile, de Administrația Fondului de Mediu.

Reprezentanții PSD în Consiliul Local au propus amplasarea unor rețele wireless în mai multe puncte ale orașului, care vor asigura acces gratuit la internet atât pentru cisnădieni, cât și pentru turiști.

În prezent, consilierii PSD lucrează la un proiect privind dotarea cu panouri fotovoltaice a cinci unități de învățământ din Cisnădie.

“Foarte important în realizarea și promovarea acestor proiecte a fost sprijinul acordat de domnul deputat Bogdan Trif și de domnul subprefect Sebastian Șebu. De asemenea, ne bucurăm de susținerea cetățenilor orașului, pe care îi așteptăm în fiecare zi de marți și vineri, între orele 17:00 și 18:00, la sediul organizației PSD Cisnădie, din strada Cindrelul nr. 27”, precizează consilierul local Gabriel Florea.

„Le mulțumesc colegilor mei din Cisnădie pentru inițiative, dar și domnului primar pentru faptul că am primit sprijin, atunci când a fost vorba despre proiecte care urmăresc binele comunității”, apreciază Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu.

 

Organizația Județeană PSD Sibiu

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*