PSD elimină amenzile acordate în mod nedrept românilor

La începutul acestei săptămâni, în data de 8 februarie, împreună cu mai mulți colegi din PSD, am depus o inițiativă legislativă de anulare a amenzilor date de Direcția de Sănătate Publică (DSP) românilor care s-au întors recent din străinătate.

Propunerea de lege este înaintată spre dezbatere și aprobare în regim de urgență, pentru anularea amenzilor contravenționale pe care românii le-au primit pentru necompletarea formularului PLF.

Din decembrie 2021, după intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență privind implementarea formularului digital de intrare în România, și până în prezent, s-au dat zeci de mii de amenzi contravenționale românilor care nu au completat formularul digital de intrare în România (PLF) în termen de 24 de ore de la intrarea în țară.

Am motivat acest poiect de lege prin faptul că autoritățile nu au dus o campanie de informare a oamenilor, despre cum să acceseze platforma, iar de multe ori aceasta nu a putut fi accesată din motive tehnice în intervalul de 24 de ore, cetățenii fiind, pe nedrept, sancționați.

Au fost și cazuri în care oamenii au depus la timp formularul, dar au fost amendați din cauza unor erori tehnice, de care DSP-ul nu a ținut cont.

Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate românilor care s-au întors de sărbători în țară și care acum s-au trezit cu amenzi usturătoare (media fiind de 3.000 de lei), deși majoritatea au completat în mod corect formularul digital de intrare în România.

Sunt cazuri în care unele persoane au primit mai multe amenzi de câte 3.000 de lei, după ce au trecut frontiera mai multe zile la rând, pentru a merge la lucru într-o localitate dintr-o țară învecinată. De asemenea, în baza acestor prevederi au fost amendați și piloții și însoțitorii de zbor.

Sunt mulți români care nu știu să utilizeze un computer, cu atât mai mult să acceseze o platformă electronică, motiv pentru care intervalul de 24 de ore a fost insuficient pentru a putea să încarce datele electronic, pentru a evita amenda.

Precizez faptul că, inclusiv la Sibiu, au fost zile în care inspectorii de la DSP nu au mai mers pe teren, ci au stat în birou doar să completeze formularele de amenzi. După întocmirea amenzilor, aceștia au trebuit să completeze și procedurile specifice pentru cei care s-au întors în țară, nemaiajungând efectiv în teren. Astfel, de la începutul anului, DSP Sibiu a dat peste 2.000 de amenzi pentru necompletarea PLF.

Pentru a elimina această situație neplăcută pentru zeci de mii de muncitori români care nu au avut posibilitatea completării acestui formular în doar 24 de ore, dar și pentru toți cei care, în mod nedrept au fost amendați, deși au completat formularul la timp, am propus, alături de colegii mei, anularea tuturor amenzilor aplicate pentru necompletarea formularului digital de intrare în Romnia și returnarea tuturor sumelor încasate de către stat, plată parțială sau totală a amenzilor.

Inițiativa trebuie adoptată în regim de urgență, pentru a înlătura cât mai repede această nedreptate.

Deputat Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*