Bogdan Trif: Oameni de afaceri care fac cinste Sibiului: Ioan Deac și Mircea Bulboacă (CP)

Deputat Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu: Împreună cu ministrul Economiei, Florin Spătaru, am avut o întâlnire de lucru cu doi dintre cei mai importanți oameni de afaceri din Sibiu.

Bogdan Trif: Ioan Deac este omul care a reușit să se adapteze noilor vremuri și care a făcut dintr-un colos industrial comunist o unitate modernă, performantă, care s-a impus pe o piață europeană dură, în competiție directă cu multinaționalele. Domnul Deac ne-a prezentat fabrica, în care un loc important îl ocupă laboratoarele de cercetare, a căror dotare este upgradată constant. În fiecare an, compania pe care o conduce investește zeci de milioane de euro în modernizarea liniilor tehnologice, în resursa umană, dar și în unitățile de învățământ, din care își recrutează, ulterior, specialiștii. Cei peste 2.000 de angajați produc piese pentru cele mai cunoscute branduri din domeniul construcțiilor de mașini, la nivel mondial.

Mircea Bulboacă este un om care a construit o companie de la zero, care a devenit unul dintre cei mai cunoscuți operatori în domeniul construcțiilor, din România. Compania sa a executat mai multe lucrări de mare anvergură: stadioane (de exemplu, cel din Craiova), hale de producție etc.

Amândoi au apreciat faptul că Ministerul Economiei a lansat schema de ajutor de stat pentru realizarea de investiții în industria prelucrătoare, în valoare de 300 de milioane de euro. I-au adresat ministrului o cerință simplă: ca toți producătorii români să simtă că sunt protejați de Statul Român și că au șanse egale cu investitorii străini. Ambii au afirmat că nu le este frică de competiție și că fac față, oricând, concurenței venite din partea oricui.

Domnul Deac și domnul Bulboacă sunt doi oameni care fac cinste Sibiului. Ne mândrim cu ei și trebuie să-i sprijinim, indiferent de culoarea politică!

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*