PSD: Respect pentru eroii Forțelor Terestre Române și pentru veteranii de război! (CP)

Ieri, 28 aprilie, la Monumentul ”Ostașului român din toate timpurile”, din în fața Cercului Militar, delegația PSD Sibiu, compusă din deputatul Bogdan Trif, Florian Lixandru – secretar de stat în Ministerul Educației, Cristian Vasilcoiu – secretar de stat în Ministerul Muncii, inspectorul școlar general Marius Novac și subprefecții Sebastian Șebu și Daniel Moșin, a depus o coroană de flori pentru toți eroii căzuți pe câmpul de luptă, dar și pentru veteranii de război care au plecat dintre noi.

PSD SIBIU: „Ceremonia a fost organizată de structurile militare din Garnizoana Sibiu, cu ocazia Zilei Forțelor Terestre.

Un moment emoționant a avut loc imediat după ceremonie, la vernisajul expoziției foto „Veniți de luați lumină de la sfinții care au ales să umble încă pe Pământ!”, realizată de artistul Ionuț Văidean, cu sprijinul Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități, Sucursala Sibiu și al Cercului Militar Sibiu.

Vineri, 29 aprilie, cu ocazia Zilei Veteranilor, delegația PSD compusă din consilierul județean Pavel Bichicean și fostul consilier județean Steliana Marcu, a depus o coroană de flori la Monumentul ”Veteranilor de Război” din Cimitirul Veteranilor din Pădurea Dumbrava.

Le urăm și noi “La mulți ani!” tuturor celor care servesc Patria în forțele terestre române!”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*