PSD Sibiu își asumă centura Mediașului

Conducerea PSD Sibiu susține că unul dintre mult așteptatele proiecte ale județului va fi lansat luna viitoare.

Termenele pentru varianta ocolitoare a Mediașului, evaluată la 89 milioane de lei, au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă susținută, ieri, de conducerea PSD Sibiu alături de directorul general al CNAIR, Narcis Neaga. „Centura Mediașului este unul dintre proiectele ambițioase promovate de PSD Sibiu și îndeosebi de colegul meu, senatorul Viorel Arcaș, care a pledat foarte mulți ani pentru realizarea acestei investiţii. Iată că lucrurile se schimbă, astăzi, când Sibiul are un ministru în Guvernul României și o echipă puternică în Parlament, tocmai de aceea țin să vă anunț că centura Mediașului va fi cu siguranță realizată și se regăsește pe calendarul investițiilor Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere”, a promis președintele PSD Sibiu, Bogdan Trif.

Licitație în noiembrie

Proiectul centurii ocolitoare a Mediaşului zace la Ministerul Transporturilor de peste zece ani. „Suntem în 2018, când trecem la faza de proiectare și execuție. Pe data de 10 noiembrie, va fi vizibil pe SICAP anunțul de participare la licitație, termenul de depunere a ofertelor în funcție de un calendar pe care l-am alcătuit. Pe 10 noiembrie lansăm oferta, iar termenul de depunere a ofertelor este 10 ianuarie și sperăm să avem contract, dacă nu vor exista contestații, undeva în martie 2019. Proiectarea va dura un an de zile și apoi începe construcția. Deci, în 2021, noi  considerăm că vom circula pe această variantă de ocolire a Mediașului”, susține Neaga.

Proiect vital

Senatorul Viorel Arcaș vorbește de trei legislaturi despre această investiție și dă vina pe Primăria Mediaș pentru nerealizarea ei până acum. „În fiecare an am făcut câte o interpelare, fiind membru al comisiei de buget-finanțe a Senatului, și nu am ratat niciun an în care să nu susțin măcar prin amendamente acestă centură. În tot acest timp, autoritățile locale nu au făcut niciun demers pentru a demara acest proiect, așa cum s-a întâmplat la Brașov, de exemplu, ci au preferat mai degrabă să-i critice pe cei care susțineau proiectul, decât să facem ceva împreună. Iată, însă, că vorbim pentru prima dată despre licitația pentru execuția centurii Mediaș”, a punctat Arcaș.


Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*