PSD Sibiu s-a întâlnit cu sindicatele (P.E.)

Conducerea PSD Sibiu s-a întâlnit cu liderii de sindicat care și-au exprimat îngrijorarea extremă față de perspectiva că guvernul PNL – Orban va proceda la tăieri de pensii, de salarii, la anularea voucherelor de vacanță și a celorlalte beneficii sociale consistente obținute după 3 ani de guvernare PSD.

Programul de guvernare prezentat oficial de PNL anunță revenirea la o politică dură de austeritate.

Atât Ludovic Orban, ca prim-ministru al guvernului impus de președintele Klaus Iohannis, cât și Florin Cîțu, ca ministru desemnat la Finanțe, susțin că vor concedia sute de mii de bugetari –  funcționari publici, profesori, medici, polițiști, pompieri etc –  că salariul minim a crescut exagerat și deci trebuie diminuat și că majorarea salariilor și pensiilor, prevăzută de legislația în vigoare, promovată de PSD, trebuie stopată.  

Măsurile de austeritate ale guvernării PNL sunt completate de comansarea/închiderea spitalelor, creșterea prețurilor la gaze și la energie electrică, urmare a anulării plafoanelor pe care le impunea OUG 114, de anularea sporurilor, a bonificațiilor, a ajutoarelor și a subvențiilor sociale.

Instituții vitale pentru România – cum este ministerul Turismului – au dispărut din structura guvernamentală a PNL, în pofida imensului potențial turistic al țării noastre.

Toate aceste realități sunt motive serioase de preocupare pentru liderii de sindicat, care, în discuțiile de la PSD Sibiu au recunoscut faptul că Guvernul PSD și-a onorat angajamentele privind drepturile salariale asumate prin programul de guvernare. Un obiectiv care trebuie îndeplinit și pe care PSD și l-a propus să îl realizeze cât mai repede, în parteneriat cu sindicatele, este Legea Dialogului Social.

”Nu vom gira niciodată guvernul lui Iohannis din care mulți membri sunt de la fostul PDL care a nenorocit România și a tăiat salariile și pensiile românilor. Iohannis își propune din nou același lucru, prin guvernul Orban, care a prezentat deja un program de guvernare în care investițiile și creșterile veniturilor românilor sunt afectate dramatic. Pentru a împiedica planul lui Iohannis și al PNL-ului de revenire a austerității și a tăierilor de venituri în România, este important ca la alegerile prezidențiale, sibienii să voteze candidatul PSD Viorica Dăncilă.”, a declarat Bogdan Trif, Președintele PSD Sibiu.

La sediul PSD Sibiu, la invitația Președintelui Bogdan Trif și în prezența parlamentarilor  de  Sibiu și a Președintelui Organizației Municipale, Cătălin Stanciu, a avut loc o întâlnire cu reprezentanții locali ai Uniunii Teritoriale Cartel Alfa Sibiu, ai Blocului Național Sindical (BNS) Sibiu, ai Filialei Sibiu din cadrul Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, Reprezentanții pensionarilor dar și ai Asociației Sibiu-Decembrie 1989, condusă de președintele Mircea Bucur.

Publicat de Mesagerul Press S.R.L., la comanda Partidului Social Democrat din România, CUI mandatar financiar 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*