PSD Sibiu spune că este singurul partid care a votat în Consiliul Județean împotriva concedierilor și înghețării salariilor

Grupul consilierilor județeni ai PSD Sibiu a votat, în ședința ordinară de Consiliul Județean de joi, împotriva proiectului de hotărâre privind reorganizarea Centrului de Plasament Gulliver, aprobarea capacității centrului, a organigramei și a statului de funcții, care înseamnă, practic, concedierea unor oameni, transmite PSD Sibiu într-un comunicat de presă. 

„Noi nu am girat și nu vom gira niciodată un management defectuos, a cărui consecință este lăsarea unor oameni fără locuri de muncă, în plină iarnă.  Măsura reorganizării centrelor ar fi trebuit adoptată din timp și ar fi trebuit găsite soluții concrete, atât în interesul beneficiarilor căt și al personalului. În acest caz, votul grupului nostru a fost negativ! Așteptăm rezultatul cercetării disciplinare și măsuri concrete”, a declarat avocatul Laura Barac, liderul de grup al consilierilor județeni PSD Sibiu.

 

Grupul consilierilor județeni PSD Sibiu a votat și împotriva proiectului de hotărâre privind înghețarea salariilor pentru funcționari publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Sibiu, dar și a celor din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu, a Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Sibiu, A Serviciului Public Salvamont și Serviciului Public Sala Transilvania Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*