PSD susține dezvoltarea satului românesc (CP)

„Am participat, alături de președintele Marcel Ciolacu, prim-vicepreședintele Sorin Grindeanu și colegul meu Mihai Macaveiu, președintele Organizației Municipale PSD Mediaș, la întâlnirea anuală a primarilor de comune din România.

Partidul Social Democrat a susținut întotdeauna autoritățile publice locale, finanțând proiecte sau sprijinind reprezentanții primăriilor să acceseze fonduri europene.

Cel mai important program care a dat startul modernizării comunelor din România a fost Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), lansat în 2013. Au urmat PNDL 2 și PNDL 3, denumit “Anghel Salighy”. Aceste programe au fost principala sursă de finanțare pentru infrastructura locală, făcând posibile introducerea rețelelor de apă-canalizare și de gaz, asfaltarea drumurilor, modernizarea rețelelor electrice, a iluminatului public, construirea, reabilitarea și modernizarea dispensarelor medicale, a școlilor, a căminele culturale.

Să nu uite sibienii că, înainte de demararea acestui program, marea majoritate a școlilor din mediul rural aveau toaleta în curte, iar clădirile unităților de învățământ arătau deplorabil. Acum, toate școlile sunt renovate și, în mare majoritate, sunt dotate la standarde europene.

Mă bucur că primarii din județul Sibiu au pus și pun accentul pe atragerea de fonduri guvernamentale și europene, cu proiecte importante pentru dezvoltarea comunităților rurale”, arată deputatul Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*