PSD susține în Parlament revendicările Federației „Solidaritatea Sanitară” din România

Partidul Social Democrat anunță, într-un comunicat de presă remis azi, că va susține, în Parlament, revendicările Federației „Solidaritatea Sanitară” din România, care privesc respectarea drepturilor legale și morale ale lucrătorilor din sănătate.

Deputatul Bogdan Trif s-a întâlnit, în 26 ianuarie, cu președintele sindicatului Solidaritatea Sanitară Sibiu, Doru Damian, care i-a înmânat un memoriu ce conține 10 revendicări foarte importante pentru protecția sănătății și securității salariaților din sănătate.

„Actualul Guvern și-a început mandatul printr-un furt: la sfârșitul anului 2020 a furat dreptul la creșterea anuală a salariului de bază pentru circa 70.000 de lucrători din sectorul public de sănătate”, acuză sindicaliștii din Solidaritatea Socială, în documentul înaintat președintelui PSD Sibiu.

 

„Voi susține, în Parlament, modificările legislative solicitate de reprezentanții lucrătorilor din Sănătate deoarece ei sunt cei în mâinile cărora ne punem viața, în această perioadă dificilă. Partidul Social-Democrat este cel care a triplat salariile medicilor și a investit în modernizarea și dotarea spitalelor. Actualul guvern încalcă legea, refuză creșterea salariului de bază prevăzut pentru anul 2021 și suspendă o serie de drepturi salariale. Abuzurile și cinismul guvernanților au ajuns până la refuzul de a acorda dreptul legal la pensia de urmaș al copiilor personalului medical căzut la datorie, în lupta cu pandemia COVID-19”, a subliniat deputatul Bogdan Trif.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*