Reacție CJ Sibiu: Orice faptă bună nu rămâne nepedepsită, precum nici o investiție a Consiliului Județean Sibiu nu scapă fără a fi bodogănită de PSD Sibiu! (CP)

Cu mult timp liber la îndemână, reprezentanții organizației județene a PSD își aduc aminte că sumele destinate reabilitării și modernizării Secției Clinice de Neurologie au fost asigurate, în 2017, de Guvernul PSD. Cum ar veni, banii au venit direct din visteria acestui partid, alocarea făcându-se doar fiindcă așa a dorit acesta. Fără studii tehnice, fără documentații de specialitate, fără justificări.

Foto: Consiliul Județean Sibiu

Apoi, banii proveniți din generozitate politică, au luat, cu de la sine voință, forma unei clădiri reabilitate, modernizate și echipate. Că doar sunt bani din aceia, speciali.

La conferința de presă organizată la finalizarea investiției, PSD Sibiu consideră că trebuia să fie de față, pentru că prezența „celui care a dat banul” era obligatorie. Că așa-i cutuma.

Ce nu a înțeles PSD Sibiu a fost însuși scopul evenimentului, dedicat presei, la care au fost invitați să vorbească cei care au muncit la acest proiect. Care au arătat, fără ascunzișuri, cât de greu este să duci la bun sfârșit o investiție făcută într-o clădire monument istoric, să traversezi o pandemie urmată de o criză a forței de muncă și a materialelor din domeniul construcțiilor.

Au mai fost prezenți medici și angajați care și-au amintit cum, înainte ca PSD să aloce „valiza cu bani”, tencuiala cădea peste pacienți, apa se infiltra prin acoperiș sau că  bolnavii erau cărați cu targa și cu păturile pe scări. O realitate prezentă și înainte de 2016, când la conducerea Consiliului Județean Sibiu se afla alt partid politic.

Și pentru că tot au timp liber pe care-l folosesc pentru a depăna amintiri, poate că organizația județeană a PSD își aduce aminte care a fost acesta.

Ni se mai arată, încă o dată, că președintele PSD Sibiu a fost de față la semnarea finanțării pentru modernizarea UPU, sau că este preocupat de soarta Noului Spital Județean. În lipsa unor acțiuni concrete, postura domniei sale este aceeași în ambele situații: pur decorativă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*