Reacția SCJU după dosarul dezvăluirilor şocante din ATI Sibiu

SCJU Sibiu anunță că apreciază eforturile depuse de organele de urmările penală cu scopul aflării adevărului în cazul dosarului instrumentat în urma articolului „Şi eu am omorât oameni! Dezvăluiri șocante din Secția ATI Covid a Spitalului  Județean”, concretizate până în această fază  prin reîncadrarea juridică.

Faptul că în timpul probatoriului „nu a rezultat că pacienții internați pe secția ATI Covid a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu au decedat ca urmare a unor acțiuni săvârșite cu intenție directă sau indirectă” demonstrează că spitalul a acționat cu bună credință, respectându-și misiunea de a salva vieți, susțin cei de la spital.

„Totodată,  ne exprimăm încrederea în sistemul judiciar și avem convingerea că, în urma administrării cu imparțialitate a tuturor probelor necesare soluționării dosarelor nou – create, se va constata că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale vreunei infracțiuni”, se arată într-un comunicat transmis de SCJU Sibiu.

Recent, prim-procuror Veștemean Ion, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, a făcut noi precizări după ce în presă au apărut dezvăluiri despre cum ar fi tratați bolnavii de COVID-19 în secția ATI a Spitalului județean din Sibiu.

Articolul în care au apărut informațiile a fost înregistrat pe 8 martie a.c. la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, întocmindu-se proces-verbal de sesizare din oficiu, prin care s-a reţinut, în esenţă, „că personalul medical din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Sibiu – secţia ATI dedicată bolnavilor infectaţi cu virusul Sars Cov-2, cu intenţie nu administrează tratamentele corespunzătoare afecţiunilor pe care persoanele internate pe secţia respectivă le au, ci le administrează doar anestezice şi sedative, aspect care duce la moartea marii majorităţi a pacienţilor astfel trataţi”.

„Ca urmare a acestui act de sesizare, prin ordonanţa din data de 08.03.2021 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat. (…) Astfel, din materialul probator administrat în cauză nu a rezultat că pacienţii internaţi pe secţia ATI Covid a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu au decedat ca urmare a unor acţiuni săvârşite cu intenţie directă sau indirectă de personalul medical al acestei instituţii. Întrucât, din materialul probator administrat până în prezent, nu a fost exclusă posibilitatea ca aceste decese să fi survenit ca urmare a unor neglijenţe medicale, prin ordonanţa din data de 02.12.2021 procurorul de caz din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei sesizate din infracţiunea de omor calificat (…) în infracţiunile de ucidere din culpă (…).

De asemenea, prin aceeaşi ordonanţă, s-a dispus disjungerea şi formarea unui număr de 13 dosare, câte unul pentru fiecare pacient decedat pentru care în cauză s-a formulat plângere penală.

În dosarele noi formate se vor efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, conform competenţei”, informa prim-procuror Veștemean Ion.

Practic, dosarul a fost deschis după ce doi foști asistenți medicali spuneau că oameni care nu puteau respira singuri ar fi fost sedați și legați de pat. De cele mai multe ori, aceștia ar fi murit.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*