Rechizite pentru 400 de elevi din satele Văii Hârtibaciului

Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul de asistență socială, și Asociația „Filantropia Ortodoxă” Sibiu, au oferit miercuri, 18 septembrie, rechizite pentru 400 de elevi din satele Merghindeal, Iacobeni, Țeline, Retiș, Noiștat și Brădeni din județul Sibiu.

Activitatea a făcut parte din Campania „O școală pentru fiecare” și a avut ca obiectiv sprijinirea elevilor din familii defavorizate social pentru ca aceștia să nu ajungă la abandon școlar. În sprijinul Departamentului de asistență socială al Arhiepiscopiei Sibiului au venit reprezentanții Organizației Internaționale pentru Caritate Creștin-Ortodoxă care a oferit Federației Filantropia a Patriarhiei Române rechizite pentru a fi împărțite mai apoi de Asociațiile „Filantropia” din eparhii elevilor din zonele defavorizate social.

O delegație a Arhiepiscopiei Sibiului, formată din pr. inspector social Tiberiu Kiss, inspectorul social Marius Talmațchi și referentul Ioan Miu, a oferit peste 400 de truse școlare elevilor din localitățile menționate și i-au îndemnat pe copii să învețe bine, să se pregătească temeinic pentru examenele viitoare și să asculte de părinți și profesori.

„Venim în întâmpinarea nevoilor pe care le au elevii din aceste localități defavorizate social și încercăm să prevenim abandonul școlar. Aceste localități de pe Valea Hârtibaciului sunt mereu în atenția Arhiepiscopiei Sibiului și suntem îndrumați de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu să fim alături de copiii de aici. Le oferim periodic produse alimentare, rechizite, îmbrăcăminte, iar prin asistenții sociali din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului sunt luate în evidență și familiile care au nevoi sociale deosebite”, ne-a spus preotul Tiberiu Kiss.

Sprijin pentru educație

Elevii din satele de pe Valea Hârtibaciului care au primit darurile Arhiepiscopiei Sibiului sunt acum ajutați să meargă la școală și să participe la orele de curs cu toate cele necesare procesului educațional.

„Educația este o prioritate pentru societatea în care trăim și Biserica a înțeles foarte bine acest lucru. De aceea, suntem bucuroși că acești copii primesc ajutor acum, la început de an școlar. Mulțumim Arhiepiscopiei Sibiului pentru sprijinul acordat elevilor din satele noastre. Foarte mulți părinți sunt plecați la muncă în străinătate sau în orașele mari din județul nostru și de aceea este foarte important să-i ajutăm pe acești copii să nu ajungă la abandon școlar”, ne-a spus protopopul de Agnita, Mihai Naicu.

În continuare, Departamentul de Asistență Socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului va oferi și alte ajutoare familiilor și copiilor defavorizați din această parte a județului Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*