Rectorul ULBS: “În doi ani dorim să fim în primele 300 de univesitați la nivel mondial”

Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu își propune ca în cel mult doi ani să ajungă în Top 300 al celor mai bune universități din lume, prin intermediul programelor dezvoltate de Departamentul de Artă Teatrală, a declarat rectorul ULBS, prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea.

Studenții departamentului au susținut, la sfârșitul lunii septembrie, un turneu în Statele Unite ale Americii. Piesele Antisocial și Rezistență s-au jucat la Brown University, Pace University – New York, Yale University – New Haven și Suffolk County Community College – Selden, iar în urma acestor reprezentații, două din cele patru instituții au cerut semnarea ”cât mai rapid” a unor parteneriate cu universitatea sibiană.

”Sunt mândrul de studenții ULBS, iar cei de la teatru mi-au dovedit din plin acest lucru, în turneul din SUA. Am participat la întâlniri cu conducerile și cadrele didactice ale celor patru universități, pentru inițierea de parteneriate atât pe zona de teatru dar și pe zona de sisteme multimedia, de implementare a tehnologiilor virtuale în artele spectacolului. Am și pornit discuțiile pentru programul ERASMUS+ cu Yale University – New Haven și Pace University – New York, astfel încât aceste parteneriate să fie semnate”, a declarat rectorul Ioan Bondrea, care a mai precizat că în prezent ULBS are dezvoltat un parteneriat pe programul Erasmus+ cu Montana University.

Așteptare îndelungată

”Universitățile din SUA, până să sabilească un parteneriat cu o universitate din Europa așteaptă cam un an de zile, în care se fac studii, vor să vadă cât de serioasă este universitatea. Atât a durat, spre exemplu, până am semnat parteneriatul cu Universitatea din Montana. Dar acum, văzând spectacolele și studenții și seriozitatea a ceea ce se întâmplă în jurul zonei de teatru din ULBS, universitățile americane ne-au cerut să trimitem cât mai repede dreftul de parteneriat, pentru a-l semna cât mai rapid. Și sunt universități de mare prestigiu la nivel mondial, cu bugete de 23 miliarde de dolari (Brown University) și 47 miliarde de dolari, în cazul Yale University”, a adăugat rectorul Ioan Bondrea. Acesta mai spune că în zona de teatru urmează să fie puse bazele unei platform de excelență. ”Eu mi-am propus, împreună cu colegii de la teatru, ca această zonă să fie o zonă de excelență. O zonă în care licența, masterul și doctoratul să aibă o platformă de cercetare, să construim împreună un centru de cercetare a artelor spectacolului și sisteme multimedia, pentru a putea străpunge aceste bariere din Top 300 sau chiar Top 200”, a mai spus prof. Ioan Bondrea.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*