„Regele grătarelor” gătește la „Gusturile Iernii“ în Piața Mare

Un nou eveniment organizat în contextul programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 va avea loc în perioada 22-24 noiembrie. „Gusturile Iernii“ se va desfășura în Piața Mică.

Invitatul special al acestui eveniment va fi chef Robert Rainford, vedeta canadiană cunoscută ca „Regele grătarelor” și care va realiza două momente importante. Sâmbătă, 23 noiembrie, acesta va oferi publicului un Live Cooking Show unde va pregăti preparate din carne de porc în Smoker, pe care le va asocia cu diverse sosuri și vinuri. De asemenea, maestrul bucătar va explica și metoda sa unică de condimentare a cărnii. Duminică, 24 noiembrie, chef Rainford va realiza un Master Class cu carne de vită. Alături de el vor participa și bucătari români, somelieri și fermieri.

Ingrediente locale

Zilnic, pe scena evenimentului vor avea loc demonstrații culinare realizate de bucătari cunoscuți din lumea gastronomică a regiunii Sibiu care vor utiliza materii prime locale: Chef Dan Lihăt (Orlat) – carne de oaie, pasăre, pește; Chef Vasile Bădilă (Șelimbăr) – carne de oaie, legume; Chef Marius Muntean (Sibiu) – carne de vită, brânzeturi, legume; maestru cofetar Emilian Vârlescu (Sibiu) – brânzeturi, dulcețuri; Chef Marius Greab (Mediaș) – pește, fructe de pădure. De asemenea, publicul va putea asista și la diverse demonstrații de bucătărie tradițională: pregătirea murăturilor, procesarea mezelurilor de casă, procesarea legumelor, pregătirea fructelor pentru iarnă, gătirea dulciurilor pentru sărbători, tehnici de gătire direct în jar, tehnici de gătire în cuptorul de lemne, pregătirea bucăților de carne pentru afumat, utilizarea brânzeturilor maturate, pregătirea mesei de Crăciun.

În completarea sesiunilor de degustări din cadrul programului zilnic, va fi organizată și o zonă unde vor fi pregătite diverse preparate din meniul de iarnă din preajma sărbătorilor de Ignat și Crăciun: cârnați prăjiți, piept de porc fiert în zeamă de varză, pomana porcului, tochitură de organe, ciorbă de afumătură.

„Gusturile iernii” este un eveniment organizat de Asociația Culturală Euro Est Alternativ și cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2019.


Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*