Reînființarea școlilor de meserii, inclusiv a celor postliceale pentru formarea profesională a forței de muncă, ieșirea din criza de personal în industria turistică și al serviciilor conexe (P.E.)

În cadrul întâlnirii pe care Mircea Diaconu, candidat independent la alegerile prezidențiale, a avut-o la Sibiu cu simpatizanții săi, a fost adusă în discuție și tema educației care este cea mai bună provizie pe care o poți face pentru bătrânețe.

La noi în țară, se face o educaţie bazată pe tăcere, elevii, studenții nu sunt încurajați să pună întrebări, să-şi pună întrebări iar școala nu înţelege că scopul sunt aceștia, şi nu profesorul. Plus că: ”eu văd sistemul, cel puţin aşa l-am văzut, de aia am şi plecat, ca pe-un fel de spaţiu, în care catedre competente, pe discipline diferite, adică nici unul dintre noi, indiferent ce maestru este, nu acoperă tot domeniul. Fiecare e mai bun în ceva”, declara candidatul Mircea Diaconu.

În același context, prezența doamnei Ioana Petrescu, vicepreședintele partidului Pro România, coordonator al Consiliului de Strategii Guvernamentale și coordonator al departamentului economic al formațiunii, la întâlnirea cu reprezentații mediului de afaceri din Sibiu, a lăsat ”urme” în privința sistemului educațional românesc ca soluție la criza forței de muncă din sectorul industriei turismului.

Fără doar și poate, discuțiile cu antreprenorii au dus și duc, inevitabil, înspre educație, segment ce reprezintă modalitatea de a forma și dezvolta bunele deprinderi sau aptitudini native ale acelora care dispun de ele.

Corelarea dintre oferta învăţământului profesional şi tehnic (sub forma învățământului dual) şi nevoile de dezvoltare socio-economică în perioada imediat următoare, nu lasă să se întrevadă rezultate spectaculoase la nivelul județului Sibiu, cu toate că, industria turismului şi a alimentaţiei publice suferă îngrozitor la capitolul personal.

Antreprenorii se plâng permanent că nu au oameni pe care să-i angajeze, că sunt nevoiţi să ia persoane fără experienţă, care renunţă repede şi îi lasă baltă în mijlocul sezonului, însă nimic nu-i împiedică pe aceştia să se implice, în orientarea tinerilor spre școlile de meserii, în calitate de potenţiali angajatori şi parteneri de practică, stimulând financiar prin  burse la nivelul celei acordate din fonduri publice şi alte cheltuieli pentru formarea de calitate a elevilor.

Nu este de neglijat mentoratul pentru tinerii de liceu, de îndrumare spre un parcurs educațional potrivit și spre cariere pentru care pot găsi locuri de muncă în Sibiu, rolul societății sibiene fiind esențial în acest sens și poate contribuii la dezvoltarea unei economii competitive bazată pe inovare şi cunoaştere, participativă şi inclusivă.

Trebuie conștientizat și materializat la nivelul fiecărui factor de decizie și răspundere locală că, numai printr-un efort comun și o mediatizare adecvată a rolului educației în formarea și calificarea personalului  în meserii solicitate pe piața muncii, vor putea să conducă la ieșirea din criza forței de muncă de pe piața sibiană.

Actualmente, este o iluzie să crezi că această problemă de personal din industria turistică și a serviciilor conexe poate fi rezolvată de ministerul de resort care, prin Centrul Național de Învățământ Turistic S.A., operator economic din portofoliul Ministerului Turismului, cu o cotă de participație de 100%, a ”reușit performanța” să organizeze în anul 2018 un curs de bucătar, la acest curs participând un număr de 18 cursanți și au promovat 17 examenul pentru obținerea certificatului de absolvire, în condițiile în care societatea are ca principală activitate derularea de programe de formare profesională pentru o gamă largă a ocupațiilor din domeniul turistic (bucătar, ospătar, cameristă, cofetar-patiser etc.).

În concluzie, cea mai bună variantă pe care merită să o abordăm și în care merită să investim este susținerea sistemului educațional ca soluție la această criză a forței de muncă, prin participarea la acţiuni de informare organizate la nivel local/ judeţean (organizate de Inspectoratul Şcolar, Camera de Comerţ, autorităţi publice, mediul de afaceri etc.) în vederea stabilirii cifrei de şcolarizare pentru anul şcolar 2020-2021, până la data de 22 noiembrie 2019.


Comandat de PARTIDUL PRO ROMANIA pentru Alianta „UN OM”, publicat de SC Mesagerul de Sibiu SRL, MFC 31190013

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*