Reparații la străzi

Parcarea Teatrului a fost redeschisă publicului, după ce s-au încheiat lucrările de reparații ale carosabilului și s-au înnoit marcajele.

„Pentru că este vorba de o parcare centrală foarte solicitată, aceasta a fost redeschisă, chiar dacă mai sunt de executat câteva lucrări care nu afectează parcarea, ci au legătură cu instalarea unor bariere care vor reglementa accesul în parcare“, anunță reprezentanții Primăriei Sibiu.

Pe Calea Dumbrăvii se efectuează, în aceste zile, reparații ale carosabilului pe un nou tronson, cel situat între Cimitirul Municipal și intersecția cu strada Siretului. În prezent, se frezează stratul de asfalt vechi și urmează să se aștearnă noul strat în acest weekend. Circulația nu va fi închisă, dar se vor institui restricții și devieri în perioada lucrărilor.

De luni, 15 octombrie, încep lucrările de reparații pe tronsonul dintre strada Morilor și Piața Unirii. Până în 15 noiembrie, se va freza vechiul strat de asfalt și se va turna unul nou. Frezarea se va desfășura fără închiderea traficului, dar cu instituirea unor devieri temporare de pe banda sau sensul pe care se lucrează. În paralel, pe acest tronson, continuă și lucrările la separatoarele de trafic.

De marți, 16 octombrie, încep lucrările de reparații ale pavajului de pe strada Alexandru Odobescu, de la intersecția cu strada Mitropoliei și până la Teatrul Gong. Lucrările constau în refacerea rosturilor pavajului, înlocuirea pietrelor degradate. Parcarea pe această stradă nu va fi posibilă până duminică, 14 octombrie, din cauză că traficul va fi deviat prin această zonă pentru a nu opri circulația pe o stradă solicitată din centru.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*