„Repornim Crăciunul prin vaccinare!“

Din 12 noiembrie, Căsuţa lui Moş Crăciun din Piaţa Mare devine centru de vaccinare!
Târgul de Crăciun Sibiu, în parteneriat cu Primăria municipiului Sibiu, dă startul unei campanii de vaccinare, al cărei scop este imunizarea sibienilor împotriva virusului SARS-CoV-2, în pragul sărbătorilor de iarnă.

Mobilizare

„Îi invităm pe sibieni să se vaccineze în Piaţa Mare, la Căsuţa lui Moş Crăciun, dar şi în oricare alt centru de vaccinare din oraş. Miza acestei campanii este sănătatea sibienilor, dar ea are şi o componentă puternic emoţională: ne dorim sărbători aşa cum le ştiam la Sibiu, ne dorim ca viaţa să revină la normalitate şi nu putem face acest lucru decât prin vaccinare. Am încredere că locuitorii Sibiului se vor mobiliza pentru oraşul lor, astfel încât să putem reporni Crăciunul la Sibiu”, a spus primarul Astrid Fodor.

În siguranţă


„Ne-a lipsit tuturor Târgul de Crăciun de anul trecut. Şi bucuria din Piaţa Mare. Faptul că Sibiul este în perioada
Crăciunului una dintre cele mai atractive destinaţii din ţară, ne motivează să vrem să luptăm responsabil pentru oraşul nostru. Sectorul turistic a avut foarte mult de suferit în pandemie şi vrem să reprezentăm o soluţie şi un exemplu în această perioadă. Ecuaţia e una foarte simplă: mai mulţi cetăţeni imunizaţi prin vaccinare însemnăca vom avea şanse tot mai bune să desfăşurăm activităţi prin care să atragem în siguranţă turiştii care lipsesc foarte mult oraşului în ultimul timp”, a declarat organizatorul Târgului de Crăciun, Andrei Drăgan Răduleţ.
Până în acest moment, cinci centre de vaccinare sunt
deschise în Sibiu, Căsuţa lui Moş Crăciun din Piaţa Mare fiind al şaselea. Centrul de vaccinare Căsuţa lui Moş
Crăciun va fi deschis în perioada 12-21 noiembrie,
între orele 12.00-20.00.

Condiţii de acces

Anul acesta, magia Crăciunului revine în Piaţa Mare, în perioada 26 noiembrie – 2 ianuarie. „Vom avea o ediţie adaptată noilor condiţii de siguranţă, astfel încât să ne putem bucura pe deplin de sărbători. Măsurile pe care le vom lua în acest sens, în concordanţă cu condiţiile actuale impuse de legislaţia română, sunt: delimitarea perimetrului pentru a putea gestiona accesul participanţilor, limitarea numărului de persoane prezente simultan în Târg şi extinderea spaţiilor libere astfel încât să nu se creeze aglomeraţie, intrarea se va face pe baza certificatului verde. Şi în această ediţie, ne vom bucura de roata panoramică, de proiecţiile din Piaţa Mare şi de patinoar“, au mai anunţat organizatorii Târgului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*