Restricții de circulație

Sâmbătă, 12 mai, în Sibiu, Rășinari și Poplaca se va desfășura a VI-a ediție a competiției cicliste rutiere de masă „Criteriul Primăverii”.

Întrecerea, care se derulează, ca în toți anii precedenți, sub genericul „Mișcare pentru sănătate”, va reuni la start peste 450 concurenți (feminin și masculin) din municipiul și județul Sibu, precum și din țară, în limitele categoriilor de vârstă 14-17 ani, 18-35 ani, peste 35 ani.

Traseul competiției, care măsoară 19 km, este: Sibiu, zona hotelului Hilton (start tehnic) – DJ 106 A (spre Rășinari) – DJ 106 D (spre Poplaca) – Mănăstirea Rășinari – Poplaca – DJ 106 R – Sibiu, Calea Poplăcii (sosire în fața Inspectoratului Județean de Jandarmi).

Pentru siguranța cicliștilor, pe traseul menționat mai sus, sâmbătă, 12 mai, circulația rutieră va fi închisă, după cum urmează:

  • între orele 10,15 – 11,00 pe tronsonul Dumbrava Sibiului (zona Hilton) –DJ 106 A spre Păltiniș, până în Rășinari, la intersecția cu DJ 106 D (podul peste râul Șteaza)
  • între orele 10,20 – 12,00 pe DJ 106 D Rășinari (podul peste Șteaza) spre Poplaca – Poplaca – DJ 106 R spre Sibiu, până în cartierul Valea Aurie, intersecția străzii Calea Poplăcii cu str. Valea Aurie.  Același interval orar de interdicție este valabil și în sensul de mers invers, din Sibiu – Valea Aurie către Poplaca.

Șoferilor li se recomandă să utilizeze următoarele variante:

– Sibiu –  DN 1 (Cristian) – DJ 106 E până la Orlat sau spre localitățile din Mărginimea Sibiului;

– DJ 106 M din Orlat către Gura Râului;

–  DJ 106 J pe Valea Mărăjdiei, pentru cei care merg spre Păltiniș.

În situația în care cicliștii vor parcurge traseul mai rapid, circulația rutieră va fi redeschisă anticipat intervalelor orare menționate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*