Rețea specializată în contrabandă cu țigări, destructurată de polițiștii sibieni

O rețea infracțională bănuită de trafic de țigări a fost destructurată în urma a nouă percheziții efectuate de polițiștii sibieni în județele Maramureș și Sibiu.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sibiu, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat astăzi nouă percheziții la domiciliul unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu țigări, în județele Sibiu și Maramureș.

Din cercetările efectuate într-un dosar penal întocmit din oficiu la nivelul S.I.C.E. Sibiu, a rezultat faptul că, în perioada martie – iunie 2018, persoane din județele Sibiu și Maramureș ar fi achiziționat și comercializat ilegal țigarete procurate din afara țării.

În urma perchezițiilor efectuate, de la locuințele celor în cauză au fost ridicate în vederea confiscării aproximativ 400.000 de țigarete, suma de 9.000 de lei, șase telefoane mobile și documente.

Până în prezent, față de un sibian în vârstă de 40 de ani s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând ca alte trei persoane, doi bărbați și o femeie din județul Maramureș, să fie audiate în vederea aplicării măsurilor legale.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  contrabandă cu țigări.

La acțiuni au participat și polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Maramureș și jandarmi.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*