Reținut pentru înșelăciune prin metoda „ACCIDENTUL”

La data de 9 august a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Avrig au reținut un bărbat bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de complicitate la înșelăciune, prin metoda ACCIDENTUL.

La data de 9 august a.c., o femeie de 84 de ani din Mârșa, a fost apelată telefonic de către un bărbat necunoscut, care i-a solicitat 70.000 de lei pentru acoperirea cheltuielilor medicale necesare nepotului său, care se află la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Sibiu, întrucât a suferit o intervenție chirurgicală de urgență ca urmare a unui accident.

În urma unor discuții telefonice care s-au întins pe aprox. 3 ore și în care bărbatul s-a oferit să îi trimită femeii o Ambulanță pentru a o aduce la Spital, femeia a acceptat să pună 5.000 de lei într-un plic pe care să îl lase într-un coș de gunoi din apropierea Bisericii din Mârșa.

În zona comercială Șelimbăr, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig l-au interceptat în trafic pe bărbatul care a ridicat plicul cu bani, acesta declarând că a fost direcționat spre coșul de gunoi la indicațiile telefonice ale unei persoane cunoscute.

În urma cercetărilor efectuate și administrării probatoriului, împotriva bărbatului în vârstă de 34 de ani din Agârbiciu, județul Sibiu, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Sibiu, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la infracțiunea de înșelăciune. În cursul acestei zile, bărbatul urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig cu propunere de luare a unei măsuri privative de libertate.

Cercetările cu privire la persoana care a apelat victima și care l-a direcționat pe sibian pentru a ridica banii continuă.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.

Polițiștii sibieni le recomandă cetățenilor să nu dea curs solicitărilor primite telefonic sau personal de a oferi sume de bani unor persoane necunoscute sub pretextul că o rudă apropiată ar fi fost implicată într-un accident, de cele mai multe ori rutier, și ar avea nevoie de bani fie pentru rezolvarea situației juridice, fie pentru intervenții medicale de urgență.

Dacă primiți o astfel de solicitare, păstrați-vă calmul, sunați-vă ruda respectivă indiferent de oră, solicitaţi cât mai multe detalii despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare.

Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil că acestea să va urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini.

Nu le furnizaţi persoanelor necunoscute informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini.

Atenţie! Persoanele vizate sunt cele de vârsta a doua şi a treia, despre care se presupune că dețin acasă sume mari de bani şi au rude care nu se află în proximitatea lor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*