REVOLUŢIA FISCALĂ: Cei care nu plătesc taxele la stat riscă pedeapsa cu închisoarea

Ministerul Finanţelor a publicat proiectul de hotărâre prin care cei care nu plătesc taxele la stat, atât companiile, cât şi persoanele fizice, începând de la impozitul pe salariu, CAS şi alte taxe, sunt pasibile de închisoare.

Ministerul motivează noile modificări prin necesitatea reformării sistemelor sociale publice din România în vederea creşterii gradului de colectare a veniturilor la bugetul asigurărilor sociale de stat şi de responsabilizare a angajatorilor în ceea ce priveşte plata la timp a contribuţiilor sociale obligatorii datorate atât de către aceştia, cât şi de către angajaţi, relatează ZF.

”Fenomenul evaziunii fiscale reprezintă, din perspectiva efectelor pe care le generază, o temă de interes national întrucât este pusă în per funcţionare a statului prin lipsa resurselor necesare finanţării corespunzătoare a serviciilor publice, fiind afectat echilibrul bugetar prin generarea de deficite bugetare şi de costuri suplimentareaferente împrumuturilor publice, statul fiind împiedicat să aplice politici fiscale favorabile creşteriieconomice 4inclusiv măsuri de realizare fiscală, este afectat mediul concurenţial cu consecinţe negative asupra formării preţurilor şi implicit asupra bunei funcţionări a pieţei libere”, spun reprezentanții instituției, în proiect.

Finanţele susţin că menţinerea situaţiei actuale reprezintă o vulnerabilitate pentru bugetul public, care a fost ”lipsit de resursele financiare necesare prin săvârşirea infracţiuniide reţinere şi nevărsare a impozitelor sau contribuţiilor cu reţinere la sursă”, dar şi pentru persoanele care ar trebui să beneficieze de drepturile constituţionale cum ar fi dreptul la ocrotirea sănătăţii, dreptul la pensie, la ajutor pentru şomaj sau la alte forme de asigurări sociale.

În acest moment, companiile care nu plătesc aceste lucruri, nu sunt pasibile de închisoare, conform unei hotărâri a Curţii Constituţionale.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*