Risc de avalanșe

Serviciul Public de Salvamont Sibiu a anunţat azi că riscul producerii de avalanşe în munţii Făgăraş, la peste 1.800 m altitudine, este mare, adică gradul 4 (pe o scală de la 1 la 5), risc ce se va menţine şi în zilele următoare, motiv pentru care li se solicită turiştilor să ia măsuri pentru prevenirea accidentelor şi să respecte recomandările salvatorilor montani.

„Pentru prevenirea accidentelor montane, Serviciul Public Judeţean Salvamont Sibiu, solicită turiştilor să nu efectueze ascensiuni pe traseele turistice superioare cabanelor din zona de nord a munţilor Făgăraşului şi de asemenea să evite practicarea sporturilor de iarnă în această zonă”, se precizează într-un comunicat transmis AGERPRES.

De asemenea, li se solicită turiştilor ca accesul la cabanele din zona Bâlea Lac să se efectueze doar cu telecabina, iar cei care doresc să practice sporturi de iarnă să solicite informaţii şi să respecte recomandările salvamontiştilor.

„Solicităm turiştilor ca accesul la cabanele din zona turistică Bâlea Lac să se efectueze doar cu telecabina. Turiştii care doresc să practice sporturi de iarnă în această zonă sunt rugaţi să solicite informaţii şi să respecte recomandările patrulei Salvamont aflată în zonă şi de asemenea să fie dotaţi cu echipamentul individual de salvare din avalanşă (sondă de avalanşă, lopată de zăpadă, dispozitiv electronic de semnalizare/căutare în avalanşă)”, se mai arată în comunicat.

Serviciul Public de Salvamont Sibiu reaminteşte faptul că traseele turistice superioare cabanelor din munţii Făgăraşului sunt închise.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*