Români de pe ambele maluri ale Prutului vor transmite un mesaj de unitate la Summitul de la Sibiu

Platforma Unionistă Acțiunea 2012, împreună cu alte organizații unioniste de pe ambele maluri ale Prutului, va organiza la Sibiu o manifestație pentru a transmite liderilor europeni un mesaj de unitate, sub sloganul “Romania and Moldova, better together”.

Evenimentul va avea loc joi, 9 mai, de la ora 11.00, în parcul din zona hotelului Continental Forum.

“Summitul UE de la Sibiu reprezintă o șansă unică a românilor din stânga și dreapta Prutului pentru a comunica un mesaj de unitate șefilor de stat și de guverne ale UE, care se vor întruni pentru a decide viitorul Europei. Atenţia de care se bucură România în perioada în care deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene constituie un moment favorabil pentru a transmite clar și răspicat liderilor europeni că singura șansă de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană este prin Unirea cu România, precum şi pentru a internaţionaliza doleanţele românilor de a se reuni într-un singur stat”, a declarat Ștefan Lupu, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*