“RoWay-NorMania” – parteneriat româno-norvegian pentru promovarea artei contemporane

Asociaţia “Florescu-Fernandez&Friends” (România), împreună “Eikeset med 4 Strenger” au lansat proiectul RoWay – NorMania, proiect ce are ca principal scop promovarea artei contemporane, cooperarea culturală internaţională şi transferul de cunoştinţe prin producţia unor evenimente artistice destinate comunităţilor entice, a persoanelor cu dizabilităţi, precum şi publicului larg.

În cadrul proiectului vor fi realizate o expoziţie de pictură, concerte educative, podcast-uri cu poveşti norvegiene, vor fi compuse lucrări de muzică contemporană care ulterior vor fi prezentate publicului din cele două ţări, pictură murală etc. RoWay-NorMania va îmbina activităţi de creaţie si compozitie, concerte şi turnee, workshop-uri pentru tineri profesionişti, activităţi destinate persoanelor cu dizabilităţi şi copiilor precum şi o componentă inovativă şi anume digitalizarea lucrărilor create, fenomen care permite o creștere a ratei de pătrundere a culturii în societate şi creează o comunitate online care ajută organic la promovarea și popularizarea instituțiilor culturale.

Dezvoltarea antreprenoriatului cultural este o altă component a programului fiind realizată prin transferul de cunoştinţe şi expertiză între organizaţiile din România şi Norvegia prin activităţi de job-shadowing şi instruire nonformală pentru 6 profesionişti în vederea creşterii gradului de expunere a publicului la diverse activităţi culturale.

“Parteneriatul propus va întări colaborarea bilaterală în domeniul artei contemporane între Romnia şi Norvegia, prin promovarea sinergiei între culturi, facilitând schimbul de experienţă. Dialogul intercultural va fi încurajat prin realizarea turneelor, a lucrărilor compuse special pentru acest proiect, a workshop-ului şi a organizării întalniri de tip job-shadowing. În proiect, artele abordate şi ţările implicate sunt universuri diferite în sine. Proiectul se află astfel la intersecţia dintre universul artistic, temporal şi etnic şi aduce cultura din locuri şi timpuri diferite, întâlnite toate astăzi pentru un public care are, la rândul său, universuri diferite” a declarat Makcim Fernandez Samodaiev, preşedintele Asociaţiei Florescu-Fernandez&Friends.

Proiectul are de asemenea ca scop promovarea artei contemporane, cooperarea culturală internaţionala şi transferul de cunoştinţe prin producţia unor evenimente artistice destinate şi persoanelor cu dizabilităţi, deseori excluse din viaţa socială şi culturală din cauza diferitelor atitudini discriminatorii întâlnite.

“RoWay – NorMania” răspunde la nevoia de iniţiative care dau posibilitatea de participare a persoanelor din aceste categorii la viaţa culturală. “Au fost identificate două asociaţii care oferă sprijin persoanelor cu dizabilităţi pentru care vor fi organizate o serie de activităţi de artă contemporana: concerte educative membrii  asociaţiei Diakoniewerk (asociatie concepută ca un for în vederea ocrotirii persoanelor cu dizabilităţi) şi o expozitie de pictura cu 50 de lucrări realizate de 25 de artişti, organizată special pentru a susţine şi promova lucrările APGP (Asociaţia Pictorilor cu Gura şi Piciorul)” a adăugat Makcim Fernandez Samodaiev.

O prioritate a proiectului este reprezentată de promovarea tinerilor şi a generațiilor următoare de compozitori/interpreţi de muzică de cameră, motiv pentru care în proiect vor fi implicaţi patru studenţi ai Conservatorului “Ciprian Porumbescu” din Bucuresti care vor crea şi interpreta compoziţii proprii sub îndrumarea profesioniştilor români şi norvegieni. Nu în ultimul rând proiectul abordează o problemă de actualitate şi anume adaptarea la era digitală. Astfel cele două compoziţii nou create vor fi înregistrate într-un studio profesional din Norvegia.

Proiectul RoWay – NorMania, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, este implementat de către Asociaţia Florescu-Fernandez&Friends în parteneriat cu “Eikeset med 4 Strenger” (Norvegia), în perioada 1 noiembrie 2022 – 31 octombrie 2023. Acesta are o valoare totală de 940.413,90 lei (190.055,55 euro), valoare finanțării nerambursabile fiind de 878.203,90 (177.483,05 euro).

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*