Rupt de beat, un bărbat a intrat în clădirea Parlamentului

Intrare prin efracție în Parlament, în noaptea de duminică spre luni. Un bărbat a spart geamul instituției și a intrat în clădire. Ofițerii SPP l-au prins în timp ce încerca să intre în birouri.

Un bărbat beat, plecat de la o petrecere, a sprat geamul Parlamentului și a intrat în clădire, în noaptea de duminică spre luni, a transmis Poliția.

„În dimineața de 27.12.2021, în jurul orei 04.00, jandarmii ce asigură paza interioară a Palatului Parlamentului au sesizat Secția 17 Poliție, cu privire la faptul că au depistat, în interior, un cetățean, aflat în stare de ebrietate. Din primele verificări s-a stabilit că acesta ar fi pătruns în curte prin escaladarea gardului, iar, ulterior, ar fi spart un geam și ar fi pătruns în clădire.

Bărbatul a fost condus la Secția 17 Poliție. Sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 se efectuează cercetări, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul”, se precizează în comunicatul Poliției.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, citate de Digi24, bărbatul care a intrat prin efracție în Parlament ar fi un cetățean irlandez, care plecase de la o petrecere. El le-a spus anchetatorilor că nu știe cum a ajuns în Parlament și că, de fapt, voia să ajungă la hotelul în care este cazat. În cursul zilei de luni urma să plece la Brașov.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*