Rupți de beți, cu permis fals sau în mașini neînmatriculate – toți pe șoselele noastre

Au băut bine și s-au urcat la volan. Sau au condus cu permise false, mașini neînmatriculate. Mai mulți șoferi sunt acum cercetați.

Sâmbătă dimineață, pe strada Principală din localitatea Buzd, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 37 de ani. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Tot sâmbătă, în municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Podului, un sibian în vârstă de 44 de ani nu a păstrat distanța de siguranță și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar în fața sa. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale. După producerea tamponării, bărbatul le-a înmânat polițiștilor Biroului Rutier Sibiu un permis de conducere eliberat de o autoritate străină, document care nu ar fi corespuns normelor legale corespunzătoare, existând astfel suspiciunea că permisul prezentat ar fi unul fals. De asemenea, polițiștii rutieri au constatat că bărbatul nu figurează în bazele de date specifice ca deținător al dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv uz de fals.

La aceeași dată, în jurul orei 23,00, pe raza localității Târnava, polițiștii au identificat un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Moșna, în timp ce conducea un autoturism deși nu deține acest drept. Totodată, s-a constatat că autoturismul este neînmatriculat. Pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

La data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 23,30, în municipiul Sibiu, în cadrul acțiunilor de control cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă, polițiștii Biroului de Ordine Publică Sibiu au oprit un autoturism condus pe strada Henri Coandă de către un bărbat în vârstă de 35 de ani, domiciliat în județul Alba. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. Având în vedere cele constatate, polițiștii sibieni au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Duminică dimineața, în jurul orei 08,30, pe DJ 104E, între localitățile Arpașu de Jos și Nou Român, polițiștii sibieni au depistat un alt conducător auto a cărui testare alcoolscopică a indicat o valoare peste limita contravențională. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Agnita, rezultatul afișat de etilometru fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. După recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, în cauză s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*