FOTO, VIDEO: S-a deschis Centrul multifuncțional pentru servicii sociale de pe strada Oțelarilor

Centrul dedicat comunității de pe strada Oțelarilor a fost deschis de primarul Astrid Fodor, în prezența reprezentanților asociațiilor și fundațiilor care lucrează cu copii și seniori, a reprezentanților Direcției de Asistență Socială care administrează acest Centru și a primilor beneficiari ai acestuia.   

Foto: Primăria Sibiu

“Am dezvoltat acest proiect în special pentru seniorii care au nevoie de sprijin, care doresc să socializeze și au nevoie de consiliere juridică sau medicală. Centrul este dedicat și copiilor din familii cu o situație materială dificilă care vor găsi aici un spațiu vesel și primitor pentru a-și face temele, pentru a se juca sau pentru activități educative. Este o facilitate dedicată comunității și sper ca sibienii care au nevoie să o folosească cu încredere. Activitățile în centru vor fi asigurate de personalul Direcției de Asistență Socială împreună cu specialiștii a trei Asociații cu care am încheiat parteneriate.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu).

Pot beneficia de serviciile acestui centru cei care au domiciliul în municipiul Sibiu, trăiesc în gospodării cu persoane care nu au un loc de muncă, cu copii aflați în întreținere sau familiile alcătuite dintr-un părinte unic cu copil/copii aflați în întreținere.

Centrul are capacitatea să primească:

  • 20 de seniori cu situație materială dificilă
  • 30 de copii de vârstă școlară pentru serviciile oferite de centrul de zi
  • 50 de părinți care vor beneficia de activități de consiliere și educație parentală
  • 20 de tineri din familii aflate în dificultate ce vor desfășura activități culturale/educaționale/sportive/consiliere

Centrul va fi deschis de luni până vineri, de la 09:00 -17:00, iar activitățile din cadrul Centrului de zi pentru copii și în cadrul Clubului de zi pentru seniori se vor desfășura între orele 10:00-16:00.

Pentru desfășurarea activităților din Centru, Direcția de Asistență Socială Sibiu a încheiat și convenții de parteneriat cu trei asociații din Sibiu, respectiv cu Asociația ,,Centrul Bucuriei’’, Asociația SOS – Satele Copiilor și Asociația Transilvania Vitalis.

Ce activități vor avea loc în Centru:

  • Copiii vor primi ajutor la efectuarea temelor, se vor organiza excursii și vizite la muzee, la teatru și expoziții, vor învăța că cânte la un instrument și vor participa la activități care să le dezvolte imaginația, dar și spiritul sportiv. Cu ocazia diferitelor sărbători se vor organiza momente festive. Fiecare copil va fi monitorizat, iar în funcție de abilitățile, nevoile și hobby-urile sale va fi inclus într-un club unde, prin activitățile desfășurate, va avea posibilitatea să își dezvolte abilitățile. Școlarii vor învăța de asemenea despre ecologizare, igienă, precum și despre drepturile pe care le au. Pe timpul vacanțelor copiii vor putea veni în continuare în centru, iar într-o zi dedicată își pot invita aici prietenii sau rudele. Copiilor care frecventează Centrul le va fi asigurată o masă caldă și desert în colaborare cu Cantina Socială.
  • De aceleași activități de recreere și incluziune socială vor avea parte și vârstnicii. Și ei vor fi monitorizați, iar în funcție de preferințe vor putea participa la diferite activități dedicate muzicii, jocurilor de societate sau la informări care privesc drepturile pe care le au sau vor fi ajutați în rezolvarea problemelor de ordin social pe care le întâmpină. În cazul lor, accentul se va pune pe socializare și informare.

Primăria reamintește datele investiției prin care s-a creat acest Centru dedicat comunității:

  • Clădirea oferă un spațiu în suprafață de 1.400 mp
  • Au fost amenajate: 2 săli dedicate activităților pentru vârstnici și alte 2 pentru cele care îi va implica pe copii, 3 săli multimedia, o ludotecă, o sală pentru activități sportiv-recreative, 3 chicinete, birouri, spații de depozitare, administrative și grupuri sociale.
  • Valoarea investiției: 5 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*