S-a închis sezonul de închiriat biciclete

I’Velo, un proiect al Asociaţiei Green Revolution, a  închis sezonul 2016 pentru închiriat biciclete în centrul din Sibiu, din  31 octombrie.

3j5a5887În cele aproape 200 de zile de funcţionare a centrului de închiriere “I’Velo”, din Sibiu, situat în Cazarma 90, peste 2.700 de sibieni au ales bicicletele I’Velo pentru a se relaxa sau pentru a se deplasa dintr-un punct in altul al orasului. Centrul a pus la dispozitia locuitorilor 60 de biciclete, sapte zile din sapte. Bicicletele I’Velo au putut fi disponibile, atat contra cost, cât şi gratuit. Tinerii sub 16 ani şi pensionarii au avut posibilitatea de a închiria bicicletele gratuit, pe baza carnetului de elev, respectiv, al talonului de pensie, tarifele de închiriere fiind de 4 lei pentru 1 ora si 15 lei pentru 24 de ore. “Pentru al patrulea an consecutiv, am încurajat locuitorii din Sibiu să aleagă bicicleta ca mijloc principal de transport, darşi ca modalitate distractivă de a face mişcare. Le mulţăumim celor peste 2.700 de utilizatori şi îi aşteptăm în număr cât mai mare şi anul viitor, ca sa dovedim că suntem parte a oraşelor in care trăim şi sperăm ca autorităţile sa înţeleagă necesitatea infrastructurii pentru utilizarea bicicletei”, a declarat Raluca Fiser, preşedintele Asociatiei Green Revolution.

Despre I’Velo

I’Velo este cel mai important proiect de bike-sharing din România şi are ca scop introducerea graduală a bicicletei în peisajul vieţii urbane, atât pentru recreere, cât şi ca mijloc de transport alternativ, sănătos.

În sezonul 2016, centrele I‘Velo au putut fi găsite in Bucureşti – parcul Herăstrău – Piaţa Charles de Gaulle,  Arcul de Triumf si Parcul Tineretului – intrarea de la Gheorghe Sincai, dar şi in ţara, in oraşele: Iaşi – Bd. Independenţei, Braşov – Piaţa Sfatului, Constanţa – Gravity Park, Sibiu – Cazarma 90, la Alba Iulia – Piaţa Unirii şi Oradea, în Parcul 1 Decembrie

De asemenea, proiectul I’Velo a oferit posibilitatea de a rezerva ONLINE biciclete, accesând site-ul www.ivelo.ro.

În cei 7 ani de funcţionare, programul  I’Velo a reuşit să scoată peste 1.400.000 de români la pedalat şi a contribuit la reducerea emisiilor de CO2 din atmosferă cu aproximativ 2180 de tone. Programul I’Velo, iniţiat de Raiffeisen Bank si Green Revolution, se desfăşoara cu sprijinul primăriilor din Bucureşti, Braşov, Sibiu, Iaşi, Constanţa, Alba Iulia, Oradea, precum şi al Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti.

One Comment

  1. Un lucru imbucurator este cresterea numarului inchirierilor de la an la an si pe langa acestea si tot mai multi oameni folosesc bicicleta pentru a merge in oras.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*