S-au schimbat banii. Cum arată bancnotele puse în circulaţie de BNR

BNR a pus în circulaţie, începând cu 1 ianuarie 2018, bancnote şi monede cu noua stemă a ţării, care include coroana pe capul acvilei de aur.

Bancnotele cu noua stemă vor avea înscrisă pe avers data de „1 ianuarie 2018”.

Toate celelalte elemente grafice ale bancnotelor şi monedelor cu noua stemă, caracteristicile acestora, precum şi elementele de siguranţă vor fi aceleaşi cu ale celor aflate în circulaţie, precizează comunicatul băncii naționale.

„Scutul mare, pe albastru, are o acvilă de aur cu capul spre dreapta încoronată, cu ciocul şi ghearele roşii, cu aripile deschise, ţinând în cioc o cruce ortodoxă din aur, în gheara dreaptă o sabie, iar în gheara stângă un buzdugan”, prevede legea emisă în luna iulie 2016, act normativ care are obligă autorităţile publice să facă această modificare în stemele şi sigiile existente, până la data de 31 decembrie 2018.

Bancnotele şi monedele cu noua stemă vor fi lansate în circulaţie în mod eşalonat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*