Sala Transilvania găzduiește pentru prima oară Campionatul Balcanic de Judo U21

Sala Transilvania din Sibiu va găzdui, în acest weekend, Campionatul Balcanic de Judo pentru juniori U21.

În jur de 200 de sportivi de performanță din opt țări balcanice se vor întrece în cadrul competiției, pe două spații de luptă, la categoriile masculin și feminin, între 16 și 17 iunie. Accesul spectatorilor la această competiție este gratuit.

Sibienii sunt invitați să participe în acest weekend la una dintre cele mai importante competiții sportive internaționale organizate până acum în Sibiu. Aproximativ 200 de judoka profesioniști din Bulgaria, Grecia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia-Herțegovina, Albania, Turcia și România se vor aduna la Sala Transilvania și vor lupta pentru a obține medaliile puse în joc la Campionatul Balcanic de Judo U21, competiție organizată pentru prima dată la Sibiu.

200 de sportivi la 8 categorii de greutate

Competiția se adresează sportivilor U21 și se desfășoară pe opt categorii de greutate, atât la masculin, cât și la feminin. Potrivit organizatorilor, din fiecare țară sunt așteptați să participe cei mai buni doi sportivi la categoriile lor, România urmând să fie reprezentată de 16 judoka la masculin și 16 la feminin. La proba de masculin se vor lupta sportivi la categoriile de 55 kg, 60 kg, 66 kg, 73 kg, 81 kg, 90 kg, 100 kg, +100 kg. Sportivele de la proba de feminin se vor întrece la categoriile  44 kg, 48 kg, 52 kg, 57 kg, 63 kg, 70 kg, 78 kg, + 78 kg.

Programul competiției

Delegațiile vor sosi azi la Sibiu și vor efectua proba de cântar oficial și ședința tehnică. Competiția debutează sâmbătă, 16 iunie, la ora 10, probele urmând să aibă loc pe două spații de luptă, feminin și masculin. La ora 16 vor începe semifinalele și apoi finalele la patru categorii de greutate, urmând ca duminică, începând cu ora 10, competiția să fie reluată cu restul semifinalelor și finalelor.

„Este prima dată când se organizează în Sibiu o competiție de o asemenea amploare, la judo, și sperăm să nu fie ultima. Le mulțumim pentru sprijin Consiliului Local Sibiu, Consiliului Județean Sibiu și Sălii Transilvania. România va avea la această competiție 16 sportivi la masculin și 16 la feminin, din fiecare țară urmând să participe primii doi sportivi la categoriile lor, campionul și vicecampionul național”, a declarat Ionel Chiovianu, antrenor CS Temerarul Sibiu.

Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv Temerarul Sibiu, coorganizator al competiției fiind Federația Română de Judo. Acțiunea este cofinanțată de Primăria municipiului Sibiu prin Agenda Sport.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*