Salarii regești în sistemul medical de stat

În spitalele publice din județul Sibiu, există medici care câștigă peste 12.000 de lei, iar lefurile managerilor se apropie de 20.000 de lei, potrivit președintelui PSD Sibiu, Bogdan Trif.

Sănătatea este pe primul loc pe lista Executivului, susține Bogdan Trif, adăugând că, prin creșterea salariilor și îmbunătățirea condițiilor de lucru, PSD își dorește să convingă personalul medical să rămână în România. „Avem astăzi la Sibiu medici care câștigă peste 12.000 lei pe lună, în spitalele administrate de stat, la care se adaugă sporurile şi gărzile, care pot ajunge până la 6.000 de lei. Cadrul legislativ permite ca doctorii să-şi completeze aceste venituri profesând şi în mediul privat, dar şi la catedră. Asistenţii ajung şi la venituri de aproape 5.000 de lei”, a declarat Bogdan Trif, într-un comunicat de presă.

Investiții în spitale

Acesta a mai amintit că PSD a dezvoltat un program de reabilitare a unităților deja existente şi de construcție a unor spitale noi. „La Sibiu au fost alocate fonduri de la Guvern, prin PNDL 2, și urmează să fie reabilitată secția de Neurologie. Știu cât de important a fost pentru sibieni să aibă un RMN în spitalul public, iar de două luni pot beneficia de acest lucru“, a mai precizat Trif.

Salariile angajaţilor din sistemul de sănătate de stat (fără sporuri şi gărzi)

Spitalul Județean Spitalul de Psihiatrie Spitalul de Pediatrie Spitalul TBC Spitalul Mediaș
Medic specialist 9.900 – 12.300 lei 11.100 -12.300 lei 9.900 – 12.300 lei 11.100 -11.700 lei 9.700 – 12.000 lei
Medic primar 12.500 -15.560 lei 11.100 – 12.300 lei 12.500 – 15.560 lei 15.100 – 15.500 lei 12.200 – 15.000 lei
Asistent fără studii superioare principal 3.900 – 4.800 lei 4.400 – 4.800 lei 3.900 – 4.800 lei 4.150 – 4.800 lei 3.900 – 4.900 lei
Asistent cu studii superioare principal 4.300 – 5.400 lei 5.150 – 5.410 lei 4.340 – 5.400 lei 4.900 – 5.400 lei 4.100 – 5.100 lei
Infirmier 1.900 – 2.148 lei 1.900 – 2.140 lei 1.900 -2.100 lei 1.900 -2.140 1.900 – 2.100 lei
Brancardier 1.900 -2.116 lei / 1.900 -2.100 lei 2.065 – 2.116 lei 1.900 – 2.100 lei
Manager 18.400 lei 18.000 lei 17.000 lei 17.000 lei 17.000 lei
Director medical 16.733 lei 16.320 lei 16.300 lei 16.700 lei 16.400 lei
Director financiar 8.798 lei 7.500 lei 6.800 lei 6.800 lei 7.097 lei
Director îngrijiri 5.800 5.800 / / /
sursa: comunicat de presă PSD Sibiu

Lipsă de consens

Pe de altă parte, în ceea ce privește construcția viitorului spital județean integrat, social-democrații își păstrează decizia de a nu susține proiectul pe amplasamentul ales de Primăria Sibiu și Consiliul Județean, de pe Calea Șurii Mici. „Sunt convins că lucrările vor fi demarate curând dacă vom avea și bunăvoința doamnei președintă a Consiliului Judeţean Sibiu și a doamnei primar, care trebuie să înțeleagă că spitalul sibienilor va fi ridicat într-o zonă care să corespundă normelor de sănătate și mediu pentru o astfel de construcție. O soluție pe care PSD Sibiu a oferit-o imediat a fost terenul de pe Calea Poplăcii, care poate fi transferat în mod gratuit din proprietatea Ministerului Apărării în cea a Consiliului Judeţean Sibiu, pentru ca acest spital să fie construit pentru sibieni. Păcat că cele două doamne continuă să blocheze acest proiect doar pentru că se încăpățânează să amplaseze noul spital în vecinatatea gropii de gunoi, a stației de compostare a deșeurilor, a aeroportului și a autostrăzii, care pe timp de noapte vor genera un zgomot infernal pentru pacienți. Să nu mai vorbim și despre faptul că amplasarea acestui spital în Zona Industrială Vest este cea mai proastă idee: o dată că un spital trebuie ferit de un ambient poluant și zgomotos, dar și pentru că acest lucru va bloca dezvoltarea zonei industriale prin impunerea de măsuri extrem de restrictive de protecţie sanitară speciale, specifice unei unităţi de sănătate. Sper ca cele două distinse doamne să aibă înțelepciunea și să revină asupra deciziei profund greșite”, a conchis Bogdan Trif.

One Comment

  1. simplex says:

    Salariile medicilor vor creste și mai mult ca efect colateral al noilor schimbări din mai 2018!

    A fost publicată Ordonanța de Urgență privind modificarea Legii Salarizării

    vezi:
    https://solidaritatea-sanitara.ro/fost-publicata-ordonanta-de-urgenta-privind-modificarea-legii-salarizarii/

    Noile schimbări permit scoaterea gărzilor înafara acelui plafon de 30%. Cu alte cuvinte acum medicii pot primi sporuri de 100% pe care pana azi nu le luau (vorbesc de martie și aprilie 2018) din cauza gărzilor care trebuiau și ele sa facă parte din acel 30% spor maxim din suma totala a salariilor de baza pe ordonator de credite.

    Cum gărzile sunt azi, după Modificarea Legii Salarizării Unitare, peste cei 30% este liber la sporuri 100% pe medic. Nu toți angajații spitalelor pot lua asa sume dar doctorii da atâta vreme cât deja au încasat sporuri de 50% sau mai mult.

    Daca un medic avea 2000 Euro net (salariu de baza) și spor de 600 Euro, începând cu 1 mai acesta poate lua 4000 Euro net, chiar dacă nu are gărzi!

Dă-i un răspuns lui simplex Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*