„Săracul” președinte! Iohannis câștigă de trei ori mai puțin din chirii de când a pierdut casa de pe Bălcescu

Administrația Prezidențială a publicat declarația de avere a președintelui Klaus Iohannis, document din care reiese că veniturile din salarii ale șefului statului și soției au crescut, în timp ce sumele încasate din chirii au scăzut considerabil.


Potrivit sursei citate, veniturile salariale ale lui Iohannis au înregistrat o creștere anul trecut, șeful statului încasând 196.155 de lei, față de 133.879 lei, cât a câștigat în 2015, creștere venită o dată cu adoptarea Ordonanței Guvernului, în 2015, de majorare a salariilor demnitarilor.

Și Carmen Iohannis a încasat mai mulți bani din salarii, soția președintelui câștigând în total 28.122 de lei, față de 22.554 cât a obținut în 2015.

În schimb, veniturile obținute din chirii au scăzut considerabil. Dacă în declarația de avere precedentă șeful statului arăta că încasează 59.960 de lei din închirieri, în ultima declarație apar venituri de doar 19.017 lei.

În noiembrie 2015, soții Iohannis au pierdut în instanță o casă de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29. Imobilul găzduia o filială Raiffeisen Bank și era principalul generator de venituri din chirii ale familiei prezidențiale. Carmen și Klaus Iohannis au depus o contestație în anulare, însă aceasta a fost respinsă.

Președintele mai deține un cont în valoare de 221.000 de lei, înregistrându-se și aici o scădere față de 2015, când avea în cont suma de 295.000 lei.

Totodată, Klaus Iohannis arată în declarația publicată ieri că a încasat din vânzarea publicațiilor 34.654 de lei.

 

Descarcă DECLARAȚIA DE AVERE a lui Klaus Iohannis!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*